Șefii lui Manchester United s-au întâlnit cu agentul lui Benjamin Sesko, puștiul-minune de la RB Salzburg, pentru a discuta despre un posibil transfer!

Internaționalul sloven de doar 19 ani, Benjamin Sesko, de la RB Salzburg, este noua țintă de transfer a lui Eric ten Hag la Manchester United.

Clubul de pe Old Trafford vrea să găsească rapid o soluție în eventualitatea unei plecări în această vară a golgheterului Cristiano Ronaldo.

Sesko se află și pe lista celor de la Real Madrid.

Directorul sportiv al lui Manchester United, John Murtough, s-a întâlnit cu agentul lui Benjamin Sesko, de la RB Salzburg

Tabloidul englez Manchester Evening News susține că întrevederea dintre John Murtough și reprezentantul lui Benjamin Sesko, Elvis Basanovic, a avut loc miercurea trecută.

Zvonurile despre un posibil transfer al lui Sesko la echipa lui Eric ten Hag au căpătat amploare, după ce internaționalul sloven a avut o evoluție excelentă în amicalul RB Salzburg – Liverpool, scor 1-1, în care a marcat singurul gol al campioanei Austriei și a creat o fază fantastică în care a ridiculizat doi jucători ai „cormoranilor”.

Benjamin Sesko mai are contract cu RB Salzburg până în vara lui 2026 și campioana Austriei nu se grăbește deloc să își vândă diamantul de doar 19 ani.

Interesul manifestat de Manchester United a declanșat o avalanșă de mesaje pe contul oficial de Twitter al celor de la Salzburg, cu austriecii care au anunțat, în glumă evident, că vor 1 miliard de euro plus vedetele Bruno Fernandes și Fred în schimbul lui Sesko.

Până acum, „diavolii roșii” au reușit să îi transfere în această vară doar pe Christian Eriksen, Lisandro Martinez și Tyrell Malacia.

Publicat: 31 07. 2022, 08:00