Secretul lui Cristiano Ronaldo! Cum se menține starul lui Juventus „cel mai bun” fotbalist din lume

Cristiano Ronaldo are COVID-19
Vezi galeria foto - 4 poze

Ajuns la 35 de ani, Cristiano Ronaldo rămâne, cu siguranță, unul dintre fotbaliști din lume, dacă nu chiar cel mai bun. Anul acesta a adus evoluții extrem de bune ale portughezului, care a fost de multe ori omul decisiv în drumul lui Juventus către un nou titlu în Serie A.

Deși se apropie de retragere, Cristiano Ronaldo continuă să fie într-o formă fizică de invidiat. Presa spaniolă a speculat care ar fi cheia performanțelor sale.

Secretul lui Cristiano Ronaldo. Cine îl ajută să fie „cel mai bun”

Marca arată că Ronaldo lucrează, de la începutul anului, cu Giorgiu Barone, un bucătar italian care s-a mai ocupat de alimentația unor nume importante, precum Kevin Prince Boateng și Alberto Aquilani. Presa din țara iberică mai notează că Barone a fost surprins în preajma starului lui Juventus, inclusiv pe yacht-ul său luxos, pe care fotbalistul a dat 5,5 milioane de euro.

În urma „dublei” din partida Suedia – Portugalia 0-2, din Liga Națiunilor, Cristiano Ronaldo a ajuns la 101 goluri pentru naționala Portugaliei, acesta fiind un record absolut pentru Europa.

Ce a declarat Cristiano Ronaldo, după borna incredibilă atinsă în tricoul naționalei Portugaliei: „Nu am nimic de demonstrat!”

Cristiano Ronaldo (35 de ani) a făcut încă un nou meci fabulos! Atacantul lusitan a marcat două goluri în partida câștigată de Portugalia contra reprezentativei Suediei, 0-2.

Portugalia a câștigat primele două meciuri jucate în noua ediție de Liga Națiunilor: Portugalia – Croația 4-1 și Suedia – Portugalia 0-2.

Atacantul portughez s-a declarat foarte fericit de reușita sa, însă, fotbalistul susține că, în primul rând, se bucură pentru faptul că echipa a câștigat.

În plus, Ronaldo a deplâns faptul că suporterii nu mai sunt pe stadioane, comparând meciurile fără spectatori cu o grădină fără flori.

„Știam că îmi lăsasem amprenta pe acest stadion și știam că, dacă voi juca, îmi voi lăsa din nou amprenta. Nu-mi pasă de provocări.

Tot ce am făcut în carieră vorbește pentru mine. Nu, nu am nimic de demonstrat nimănui. Când am avut de demontrat, am arătat pe teren.

Sunt foarte fericit. În primul rând, pentru că echipa a câștigat, acesta fiind obiectivul nostru. Apoi, pentru că am marcat golul cu numărul 100, apoi cel cu numărul 101. Cu două goluri date, mă bucur foarte mult.

Acum, viitorul este în mâinile lui Dumnezeu. Mă simt foarte bine să joc alături de acești tineri jucători.

Meciurile fără spectatori sunt ca circul fără clauni. Este ca o grădină fără flori”, a declarat Cristiano Ronaldo pentru Goal.

Publicat: 11 09. 2020, 20:54