Se agită apele în cazul transferului de la Juventus! Cristiano Ronaldo ar putea ajunge la Manchester United, pentru că Real Madrid vrea să investească în Kylian Mbappe!

Cristiano Ronaldo ar putea fi transferul verii pentru Manchester United, după ce varianta Real Madrid pare aproape imposibilă pentru portughez.

Ronaldo a fost recent subiectul unor speculații de presă care vorbeau despre o revenire de senzație Madrid, după ce campioana Italiei a fost eliminată din Champions League.

Cu toate acestea, ziarele din Peninsulă anunță că Old Trafford ar putea fi cea mai plauzibilă destinație, în cazul în care veteranul lusitan va pleca de la gruparea piemonteză.

Manchester United ar putea realiza transferul lui Cristiano Ronaldo, pentru că Real Madrid încearcă aducerea lui Kylian Mbappe

Continuă zvonurile privind viitorul lui Cristiano Ronaldo. Ultimele informații vorbesc despre faptul că Real Madrid nu se gândește la o revenire a lui Ronaldo pe Santiago Bernabeu și încearcă în schimb să rezolve transferul lui Kylian Mbappe de la PSG.

Aproape orice gest al fotbalistului este pus sub lupă. Recent, el a fost învinuit pentru faptul că s-a întors cu spatele și a ignorat total lovitura liberă din care a fost marcat golul cu care FC Porto a eliminat-o pe Juventus din UEFA Champions League.

În presa din Spania au fost mai multe articole săptămâna aceasta în care s-a vorbit despre faptul că Ronaldo ar putea face subiectul unei reveniri de senzație la Real Madrid, în această vară, și că Juventus ar fi dispusă să accepte doar 29 de milioane de euro pentru el.

Cu toate acestea, conform Tuttosport, Manchester United este destinația mai probabilă pentru Cristiano Ronaldo decât Real Madrid.

Italienii susțin că la vară Realul va face tot posibilul pentru a-l aduce pe atacantul Kylian Mbappe, 22 de ani, de la PSG, în locul unei întoarceri sentimentale a jucătorului care a avut o contribuție decisivă la 4 trofee de Champions League.

Cu toate acestea, Mbappe este foarte dificil de transferat de la PSG, în ciuda faptului că înțelegerea fotbalistului cu gruparea din Paris va expira în 2022.

Parizienii sunt încrezători că îl pot convinge pe câștigătorul Cupei Mondiale cu naționala Franței să semneze un nou acord chiar și în ultimul an al celui actual.

Atacantul Borussia Dortmund, Erling Haaland, este o altă opțiune pentru clubul din Madrid și una mai ieftină pentru Real, având în vedere impactul financiar sever al pandemiei Covid-19 asupra clubului Borussia Dortmund.

Șefii lui Juventus anunță că va rămâne la Torino

Cristiano Ronaldo a petrecut 6 sezoane pline de succese la Manchester United, ajutându-i pe „diavoli” să câștige 3 titluri în Premier League și Liga Campionilor, înainte de a se transfera pentru suma de 90 de milioane de euro, la Real Madrid, în 2009.

Cu toate acestea, un al treilea sezon la Juventus este probabil cel mai plauzibil scenariu pentru Ronaldo, după ce directorul general al clubului, Fabio Paratici, a declarat săptămâna aceasta că veteranul portughez va rămâne la Torino.

Ronaldo are contract cu Juventus până în 2022, iar Paratici a răspuns „fără îndoială” când a fost întrebat dacă atacantul lusitan va continua la piemontezi și după finalul acestui sezon.

El a adăugat: „Îl vom păstra și ne vom bucura de el cât mai mult posibil. Suntem foarte fericiți că îl avem la noi în echipă”.

Publicat: 17 03. 2021, 21:59