S-a stabilit gazda turneului final de peste șase ani! Presa engleză jubilează: „Vom organiza Euro 2028!”. Când se va face anunțul oficial

Fans gather outside Wembley Stadium in London, Wednesday, July 7, 2021, ahead of the Euro 2020 soccer championship semifinal match between England and Denmark which will be played at Wembley. (AP Photo/Thanassis Stavrakis)

Euro 2028 va avea loc în Marea Britanie și Irlanda, conform publicației engleze Daily Mail, care menționează că această candidatură comună a rămas singura depusă după excluderea Rusiei din această ecuație.

Marea Britanie și Irlanda și-au depus împreună candidatura pentru organizarea turneului final al Campionatului European din 2028. În contextul în care Rusia a fost scoasă din calcul odată cu declanșarea războiului în Ucraina, UEFA a rămas doar cu această variantă, iar reprezentanții forului continental s-au declarat mulțumiți de condiții.

Astfel, anunțul oficial privind gazda turneului final de peste șase ani, care ar fi trebuit să vină abia în luna septembrie 2023, va fi devansat.

Marea Britanie și Irlanda găzduiesc Euro 2028

Euro 2028 se va desfășura în Marea Britanie și Irlanda, conform anunțului făcut de Daily Mail. Publicația menționează că Rusia, care își dorea și ea să organizeze turneul continental, a fost scoasă din aceste calcule după ce Vladimir Putin a deschis focul în Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie. De asemenea, și Turcia era interesată, însă a abandonat ideea în cele din urmă.

Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Irlanda și-au depus candidatura abia în cursul lunii trecute, după ce au renunțat la visul de a organiza împreună Cupa Mondială din 2030.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 23 martie, însă oficialii UEFA au fost mulțumiți de condițiile oferite de cele cinci țări, astfel că deja a luat o decizie, iar în curând va face și anunțul oficial.

La startul Euro 2028 vor lua startul 32 de echipe naționale, astfel că este nevoie de nu mai puțin de 12 stadioane. Până în acest moment, este sigur că Hampden Park (Glasgow), Aviva Stadium (Dublin), Principality Stadium (Cardiff), Tottenham Hotspur Stadium și Wembley Stadium vor găzdui meciuri din cadrul turneului final de peste șase ani, celelalte arene urmând să fie stabilite în perioada următoare.

Publicat: 05 03. 2022, 18:48