Ronaldinho, peste Neymar: a fost ales cel mai bun fotbalist din America de Sud

Jucătorul brazilian al echipei Atletico Mineiro, Ronaldinho, a fost ales cel mai bun fotbalist din America de Sud, în 2013, informează cotidianul L’Equipe.

Ronaldinho i-a devansat pe compatriotul său Neymar, care a jucat pentru Santos la începutul anului, și pe argentinianul Maxi Rodriguez, de la Newell’s Old Boys .

Neymar, în prezent component al echipei FC Barcelona, a fost ales cel mai bun fotbalist din America de Sud, în 2011 și în 2012.

Publicat: 01 01. 2014, 21:02
Actualizat: 01 01. 2014, 21:22