Roma este în doliu

Franco Sensi, a decedat duminică seară la vârsta de 82 de ani. Catalogat de cotidianul Corriere della Sera drept „cel mai mare președinte pe care l-a avut vreodată AS Roma”, Sensi a murit în spitalul Gemelli din Roma, după o lungă suferință cauzată de o boală la plămâni. El a devenit acționar majoritar la formația giallorossa în mai 1993, iar în noiembrie 1993 a ajuns proprietar unic. În 2000, a listat AS Roma la Bursa din Milano.
Sub conducerea lui Sensi, italienii au câștigat titlul de campioană a Italiei după o pauză de 16 ani în sezonul 2000/2001. De asemenea, romanii au adăugat la palmares două Cupe ale Italiei în 2006-2007 și 2007-2008.
În urma decesului lui Franco Sensi, de destinele clubului capitolin se va ocupa fiica acestuia, Rosella.

„Vom face tot posibilul, chiar dacă mulți ne consideră rivalii echipei pe care Sensi a condus-o, să ducem mai departe ceea ce a făcut el pentru orașul și pentru echipa Roma”
– Claudio Lotito, președinte Lazio

5 trofee a câștigat Roma sub conducerea lui Sensi: un titlu, două Cupe ale Italiei și două Supercupe

Publicat: 18 08. 2008, 23:03
Actualizat: 19 08. 2008, 03:12