PSG a anunțat când îl va prezenta pe Messi! Starul argentinian, primit regește la Paris! Imagini senzaționale | FOTO & VIDEO

Leo Messi (33 de ani) a aterizat la Paris pentru a semna cu formația PSG, după ce a părăsit FC Barcelona. Venirea argentinianului la Paris este considerată o mutare istorică în fotbal, iar fanii echipei de pe Parc des Princes s-au adunat la Aeroportul Bourget pentru a-l primi cum se cuvine.

  • Pe ProSport.ro puteți urmări cele mai noi informații despre transferul deceniului în fotbalul european: Leo Messi la PSG!

UPDATE 19:00 // PSG a anunțat că va avea loc o conferință de presă miercuri, 11 august, de la ora 12:00 (ora României), în auditoriul stadionului Parc des Princes. Mai mult, clubul francez a postat pe rețelele de socializare un clip de 13 secunde din care reiese transferul lui Messi. Deși numele fotbalistului nu apare, anunțul este clar legat de Messi datorită tricoului Argentinei care apare în cadru, dar și cele 6 Baloane de Aur filmate.


Lionel Messi va semna cu PSG un contract valabil pe două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, și va câștiga în capitala Franței nu mai puțin de 35 de milioane de euro pe sezon.

De asemenea, Neymar i-ar fi oferit tricoul cu numărul 10 bunului său prieten, însă argentinianu ar fi refuzat și ar urma să îl îmbrace pe cel cu numărul 30, pe care l-a purtat și la începuturile sale la Barcelona, în urmă cu 21 de ani.

Revoluția de la Paris! Leo Messi, așteptat de sute de oameni la aeroport! Starul argentinian, primit regește în capitala Franței. Imagini senzaționale

Adunați cu tricourile formației pariziene, fanii francezi i-au scandat numele timp de zeci de minute. În momentul în care argentinianul pus piciorul în afara aeroportului, a urmat o explozie de bucurie.

Fanii francezi au mai scos telefoanele pentru a poza momentul în care Leo Messi iese pe ușile aeroportului. De altfel, starul argentinian este însoțit de soție și copii în călătoria sa către Paris.

După ce a aterizat, Messi a salutat fanii de la un geam al aeroportului, pentru a păstra distanța, în contextul pandemiei de COVID-19.

La Barcelona, orașul în care Leo Messi și-a construit cariera, acesta a fost purtat de fani până la ușa aeroportului. Suporterii echipei blaugrana și-au luat rămas bun de la fotbalistul care a scris istorie pe Camp Nou.

  • 35 de trofee a cucerit Lionel Messi în tricoul blaugrana
  • 778 de meciuri oficiale a jucat Lionel Messi la Barcelona
  • 672 de goluri a înscris starul argentinian pentru gruparea catalană
  • 305 pase de gol a oferit Leo Messi la Barcelona
Publicat: 10 08. 2021, 16:53
Actualizat: 10 08. 2021, 21:03