Revelația Premier League continuă să dea lovitură după lovitură pe piața transferurilor! Leicester l-a cumpărat pe Boubakary Soumare

Leicester City l-a transferat pe starul Boubakary Soumare, de la campioana Ligue 1, Lille, pentru suma de 25 de milioane de euro.

Talentatul mijlocaș francez a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane cu gruparea lui Brendan Rodgers.

Leicester City l-a cumpărat pe Boubakary Soumare, pentru suma de 25 de milioane de euro

Boubakary Soumare a jucat 32 de meciuri pentru Lille în campionat, pentru a ajuta echipa din nordul Franței să câștige titlul în Ligue 1 în sezonul recent încheiat.

Leicester își continuă astfel campania impresionantă de transferuri din această vară cu aducerea lui Soumare de la Lille, după ce l-a semnat deja pe golgheterul lui RB Salzburg, Patson Daka.

Soumare, mijlocaș în vârstă de 22 de ani, care a atras și interesul celor de la Everton și Wolves, a fost adus pentru o sumă de 25 de milioane de euro și a semnat un acord valabil pentru următoarele cinci sezoane.

Soumare a declarat pentru site-ul oficial al echipei Brendan Rodgers: „Sunt foarte mândru că vin în Premier League și la un club mare ca Leicester. Mă va ajuta cu adevărat să-mi dezvolt jocul și să progresez ca jucător, așa că simt că este pasul potrivit pentru mine.

Leicester este un club foarte ambițios. Când mi-au vorbit despre planurile lor și despre ce doreau de la mine, am știut imediat că vreau să vin. Sunt foarte mândru și onorat să fiu aici și voi da totul pentru ca echipa și clubul să îi facă fericiți pe toți fanii”.

Soumare, un mijlocaș central puternic, și-a început cariera de fotbalist la vârsta de doar 7 ani în țara sa natală, Franța, la Paris FC, înainte de a se alătura academiei celor de la PSG, în 2011. Apoi a petrecut șase sezoane cu clubul de pe Parc des Princes și s-a alăturat lui Lille, în 2017, la împlinirea vârstei de 18 ani.

A adunat 112 apariții pentru cei de la Lille și a fost membru integrant al echipei care a câștigat în sezonul 2020/2021 titlul în Ligue 1 în fața celor de la PSG.

Soumare a reprezentat, de asemenea, Franța la nivelul grupelor de tineret și juniori de la U16 la U21, unde a jucat alături de noul său coleg de la Leicester, Wesley Fofana.

Publicat: 05 07. 2021, 13:00