Real reușește ce alții nu au reușit!** Spaniolii s-au înțeles cu Low să nu-l convoace pe Ozil

Conducerea lui Real Madrid a reușit o premieră: l-a convins pe
selecționerul Germaniei, Joachim Low, să nu-l convoace pe Mesut
Ozil pentru meciul amical cu Suedia, de săptămâna viitoare.

Antrenorul nemților a fost de acord să-l lase pe tânărul mijlocaș
să se odihnească după perioada încărcată de care a avut parte la
gruparea din Capitala Spaniei și va profita de ocazie pentru a
vedea la lucru o serie de alți jucători.

„Partida cu Suedia este o bună oportunitate pentru a testa
jucători cu un potențial enorm, care s-au remarcat în ultima
perioadă și care corespund filosofiei noastre de joc”
, a
spus Low.

De asemenea, Phillip Lahm, Holger Badstuber și Thomas Muller vor
avea parte de aceeași concesie din partea selecționerului, care nu
l-a sărit de la convocare și pe colegul acestora de la Bayern
Munchen, Bastian Schweinsteiger.

Joachim Low îi va convoca în schimb pe tinerii Mats Hummels (21 de
ani), Kevin Grosskreutz (22 de ani), Marcel Schmelzer (22 ani),
Mario Gotze (18 ani), Lewis Holtby (20 de ani) și Andre Schurrle
(20 de ani).

Publicat: 11 11. 2010, 20:33
Actualizat: 11 11. 2010, 21:54