Real Madrid și PSG monitorizează situația lui Antonio Rudiger, de la Chelsea Londra, care a intrat în ultimul său an de contract cu campioana Europei!

Internaționalul german Antonio Rudiger este monitorizat de Real Madrid și PSG.

Neamțul cântărește cu atenție oferta de prelungire pe care a primit-o de la Chelsea Londra, după ce a intrat oficial în ultimele 12 luni de contract cu gruparea de pe Stamford Bridge.

El s-a transferat în 2017 la echipa rusului Roman Abramovici, de la AS Roma, și a jucat până acum de 149 de ori pentru londonezi.

Antonio Rudiger a demarat negocierile cu Chelsea pentru prelungirea contractului său, iar Real Madrid și PSG așteaptă să îl ia gratis

Internaționalul german Antonio Rudiger a spus că va cântări cu atenție toate opțiunile pe care le are la dispoziție înainte de a lua o decizie definitivă legată de viitorul său fotbalistic.

Managerul londonezilor, neamțul Thomas Tuchel, îl consideră pe conaționalul său drept un jucător important pentru viitorul lui Chelsea.

Fundașul central în vârstă de 28 de ani este de părere că următorul contract pe care îl va semna este cel mai important din întreaga sa carieră de jucător profesionist.

De aceea, Rudiger ar putea amâna o decizie legată de prelungirea înțelegerii cu Chelsea Londra și granzii Real Madrid și PSG ar putea profita de această situație.

Cluburile interesate de internaționalul german știu că Rudiger va fi liber să semneze un precontract în ianuarie 2023 cu orice echipă va dori.

Publicat: 12 08. 2021, 19:25