Real Madrid, la un pas să îl semneze pe Antonio Rudiger! Vedeta lui Chelsea ar urma să vină gratis pe Bernabeu

Culisele unui transfer spectaculos! Antonio Rudiger preferă faima lui Real Madrid în detrimentul petrodolarilor lui PSG!

Real Madrid se pregătește să îi facă o ofertă salarială galactică internaționalului german Antonio Rudiger, de la campioana Europei, Chelsea Londra.

Fundașul central de pe Stamford Bridge ar putea ajunge pe Santiago Bernabeu într-un mod similar celui în care a sosit David Alaba, în vară.

Neamțul Antonio Rudiger este dorit de antrenorul Carlo Ancelotti la Real Madrid din sezonul viitor

Fundașul central Antonio Rudiger, care a marcat sâmbătă pentru Chelsea în victoria superbă din deplasare cu Leicester, scor 3-0, în Premier League, își încheie contractul cu londonezii în vara viitoare și ar putea ajunge liber de contract pe Santiago Bernabeu.

Ar fi o situație similară cu cea a sosirii lui David Alaba la Real Madrid în vara lui 2021. Acum, campioana Bundesligii, Bayern Munchen, este decisă să facă o contraofertă pentru Rudiger, pentru a se răzbuna pe spanioli.

Presa din Regat anunță că internaționalul german solicită un salariu de 12 milioane de euro pe sezon, o sumă pe care Chelsea nu este de acord să i-o ofere.

Orice club interesat de serviciile lui Antonio Rudiger poate demara negocierile pentru semnarea unui precontract cu internaționalul german de pe data de 1 ianuarie 2022, atunci când fundașul central al campioanei Europei întră în ultimele șase luni de contract cu echipa conaționalului său Thomas Tuchel.

Publicat: 24 11. 2021, 19:00