Ofertă greu de refuzat pentru Răzvan Lucescu! Antrenorul lui PAOK este dorit în locul lui Xavi

Image: 623980550, License: Rights-managed, Restrictions: Contributor country restriction: Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide. Contributor usage restriction: Advertising and promotion, Consumer goods, Direct mail and brochures, Indoor display, Internal business usage, Commercial electronic, Personal use. Contributor media restriction: {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}, {E9599028-1CCC-4DA7-9AC1-BCAE4ABDE59F}., Model Release: no, Credit line: Profimedia

Ofertă greu de refuzat pentru Răzvan Lucescu,  antrenorul care se află într-o situație dificilă la PAOK.

PAOK se află pe locul 3 în clasamentul din campionatul Greciei, la 13 puncte în spatele liderului Olympiakos, iar formația din Salonic ar putea să rămână și fără antrenor.

Chiar dacă situația de la PAOK nu este una tocmai bună, Răzvan Lucescu nu duce lipsă de oferte și chiar a intrat pe lista unei formații din Qatar.

Răzvan Lucescu, ofertat de Al Sadd

Antrenorul în vârstă de 52 de ani este dorit de Al Sadd, fosta echipă a lui Xavi, actualul antrenor de la Barcelona. Cotidianul grec Sportime anunță că clubul qatarian este în căutarea unui înlocuitor pentru Xavi, iar Răzvan Lucescu este considerat potrivit pentru a ocupa acest post.

Chiar dacă Răzvan Lucescu a transmis că nu dorește să plece de la PAOK în momentul în care Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Mihai Stoichiță s-au dus după el la Salonic, trupa din Qatar ar putea să îi plătească clauza de reziliere antrenorului în vârstă de 52 de ani.

Ce clauză de reziliere are Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu mai are contract cu PAOK până în vara anului 2024 și încasează la formația din Salonic un salariu anual în valoare de 1,7 milioane de euro, dar pentru Al Sadd nu ar fi o problemă să achite clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro și să îi ofere antrenorului un salariu mult mai mare.

Nu ar fi prima oară când Răzvan Lucescu o părăsește pe PAOK Salonic după ce i se achită clauza de reziliere. Al Hilal a scos din buzunar 2.000.000 de euro pe 1 iulie 2019 pentru ca antrenorul român să plece din Grecia.

Răzvan Lucescu a revenit la PAOK pe 1 iulie 2021, după de în februarie 2021 s-a despărțit de Al Hilal, formație pe banca căreia a stat în 72 de meciuri și alături de care a câștigat Cupa Arabiei Saudite, Liga Campionilor Asiei și titlul.

Publicat: 06 12. 2021, 18:29