Raymond Domenech ar putea cere federației franceze daune de 2 milioane €!

Fostul selecționer al Franței, Raymond Domenech, ar putea
acționa în justiție federația franceză, pentru a cere despăgubiri
în valoare de 2 milioane de euro, pe motiv că noul antrenor al
naționalei, Laurent Blanc, a fost instalat înainte de expirarea
contractului său cu FFF.

Cotidianul As menționează că, potrivit contractului semnat în
2004 cu FFF, Domenech deținea funcția de selecționer, pentru care
era plătit cu 45.000 de euro pe lună, și pe cea de instructor al
antrenorilor, recompensată cu 12.000 de euro pe lună. Contractul
respectiv este valabil până pe 31 iulie, astfel că Domenech
intenționează să ceară despăgubiri pentru că Laurent Blanc a fost
numit înainte de această dată.

„Surprinzător, în acest moment, Franța are doi
selecționeri. Acest gest de dispreț față de fostul selecționer este
apreciat, potrivit avocatului său, la două milioane de euro,
situație ce poate scandaliza și mai mult o țară, care nu vrea să
mai audă de Domenech”
, scrie As.

Potrivit As, această situație va fi analizată vineri în cadrul
Consiliului federal al FFF, care trebuie să numească și un
președinte interimar al forului francez.

„Trebuia să nu mai fie deja aici. Trebuie să-l dăm afară
imediat. Se va cere plecarea sa în ședința de vineri a Consiliului
federal și eu voi sprijini această decizie. Instructor al
antrenorilor? Vă rog! Acest om nu e în stare să dea lecții despre
cum să conduci o echipa. Asta este sigur”,
a declarat Guy
Chambilly, membru al Consiliului Director al Federației Franceze de
Fotbal (FFF), citat de Le Parisien.

Franța, adversara României în preliminariile Euro-2012, a fost
eliminată în prima fază a turneului final al Cupei Mondiale,
terminând ultima în Grupa A, cu un singur punct. După eliminarea
echiepi, federația franceză a anunțat numirea pentru postul de
selecționer a lui Laurent Blanc.

MEDIAFAX

Publicat: 20 07. 2010, 21:14
Actualizat: 20 07. 2010, 21:42