Primul transfer de top, după ce a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor! Tomas Soucek, de la West Ham, este ținta celor de la Bayern Munchen

Mijlocașul ceh Tomas Soucek s-a făcut remarcat după transferul său la West Ham, în Premier League, și Bayern Munchen se interesează acum de serviciile sale.

Mijlocașul de 25 de ani a marcat 8 goluri până acum pentru echipa londoneză, care este una dintre revelațiile sezonului din Anglia.

Bayern Munchen vrea să-l transfere pe Tomas Soucek de la West Ham! Concurență acerbă din partea granzilor din Premier League

Tomas Soucek are un sezon fenomenal în Premier League. Cele 8 goluri marcate de Soucek au contribuit cu 14 puncte la zestrea celor de la West Ham, care se află pe locul 6 în clasament, cu 39 de puncte adunate, după 23 de etape.

Eforturile mijlocașului de 25 de ani s-au dovedit de neprețuit pentru echipa londoneză, care încearcă în acest sezon să se califice într-o competiție europeană. Iar interesul echipelor de top ale Europei nu a întârziat să apară.

Presa din Anglia susține că Bayern Munchen, proaspăta câștigătoare a Campionatului Mondial al Cluburilor, după ce a învins-o pe Tigres în finală, 1-0, l-a pus pe Soucek în fruntea listei de achiziții din vară. Lupta pentru transferul mijlocașului se anunță una aprigă, pentru că și granzii din Premier League precum Manchester United, Liverpool sau Tottenham îl doresc pe fotbalist.

Fostul antrenor al lui Tomas Soucek, Dusan Uhrin jr., îi prevede acestuia o carieră de succes în fotbalul de elită al Europei

Dusan Uhrin jr., care l-a avut sub comanda sa pe Tomas Soucek la Slavia Praga, le-a spus celor de la BBC Sport: „El progresează mereu, așa că de ce nu? Cine marchează 8 goluri de pe poziția pe care joacă el? Nu m-aș aștepta la un transfer la Bayern, mai degrabă la o echipă din Anglia”, a dez

Antrenorul de 53 de ani, care a pregătit și patru echipe de club din Liga 1, a dezvăluit care au fost primele sale impresii despre fotbalistul care a promovat de la academia de tineret a celor de la Slavia Praga: „Nu avea un joc bun de pase. De asemenea, nu arăta foarte bine atunci când alerga. Acesta ar putea fi motivul pentru care antrenorii nu l-au dorit inințial”.

Cu toate acestea, Soucek  a reușit să progreseze constant. A devenit un jucător de națională, a prins transferul în Premier League, iar acum și este un jucător vital în acest sezon pentru echipa lui David Moyes. Ce va urma din vară? Cu siguranță ofertele importante vor apărea pe numele său. Iar Bayern Munchen va fi foarte greu de refuzat.

Publicat: 12 02. 2021, 11:00