De la agonie la extaz. Povestea transformării uluitoare a lui Aleksandar Mitrovic, eroul care a calificat Serbia la Mondial

Internaționalul sârb Aleksandar Mitrovic a devenit erou național, după ce a marcat golul calificării la CM 2022 din Qatar, în deplasare, cu Portugalia, în victoria țării sale, 2-1.

În urmă cu doar un an de zile, atacantul lui Fulham era inamicul public numărul unu după ce a ratat penaltiul decisiv, care a lăsat-o acasă pe Serbia în loc să o califice la turneul final al EURO 2020.

După ce sezonul trecut Aleksandar Mitrovic s-a chinuit să marcheze pentru Fulham, care a retrogradat în vară din Premier League, internaționalul sârb este de neoprit în această campanie în Championship și a reușit deja să înscrie 20 de goluri în doar 17 etape jucate.

Aleksandar Mitrovic a reușit să treacă cu bine peste eșecul retrogradării din Premier League și al ratării calificării cu Serbia la EURO 2020

În urmă cu doar un an de zile, Mitrovic rata penaltiul decisiv din playoff-ul cu Scoția pentru calificarea la EURO 2020, iar Serbia rămânea să privească la televizor turneul final disputat în această vară.

Cu toate acestea, atacantul cu un fizic impunător a trecut cu bine peste valul de critici care a urmat ratării calificării la EURO și a reușit să califice direct Serbia la CM 2022 din Qatar, cu o lovitură imparabilă cu capul, prin care a marcat golul victoriei în ultimele minute ale meciului din deplasare cu Portugalia, încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea sârbilor.

Mitrovic a marcat 8 goluri în cele 8 partide de calificare la CM 2022 din Qatar și a avut o contribuție decisivă la a doua calificare din istoria Serbiei la cea mai importantă competiție la nivel de naționale, după cea din 2010.

Publicat: 17 11. 2021, 10:10