Paraguay, „bestia nera” pentru Brazilia: echipa lui Dunga, eliminată pentru a doua oară consecutiv în „sferturile” Copei America. Urmează semifinale dezechilibrate: antrenament pentru Chile, luptă crâncenă în Argentina-Paraguay

Paraguay a devenit „bestia nera” pentru Brazilia după a eliminat duminică naționala lui Dunga în sferturile de finală ale Copei America, așa cum făcuse și la ediția din urmă cu patru ani. În timpul regulamentar scorul a fost 1-1, iar la loviturie de departajare Paraguay s-a impus cu 4-3.

Brazilia a deschis scorul rapid, prin Robinho (min. 15), dar Paraguay a revenit în joc în minutul 72 după penalty-ul executat de Derlis Gonzalez. Lovitura de la 11 metri a fost dictată în urma unui henț în careu comis de Thiago Silva, infracțiune trasă la indigo după ce din „optimile” Ligii Campionilor, atunci când s-au întâlnit Chelsea și PSG.

Echipa calificată în semifinale s-a decis la loviturile de la 11 metri, acolo unde brazilienii au ratat de două ori, prin Ribeiro și Costa. Din cealaltă tabără a ratat Roque Santa Cruz. Penalty-ul decisiv a fost transformat tot de Derlis Gonzalez.

Semifinalele programează partidele Chile-Peru (marți, ora 2.30 la București), la Santiago de Chile, și Paraguay-Argentina (miercuri, ora 2.30 la București), la Concepcion.

„Pârtie” spre titlu pentru naționala țării gazdă, Chile

Desfășurarea Copei America din acest an a confirmat discuțiile apărute încă dinaintea competiției, care acuzau o evidentă manipulare a grupelor și programului astfel încât naționala țării gazdă, Chile, să fie avantajată.

Chilienilor li s-a rezervat o grupă facilă, cu Bolivia, Ecuador și Mexic, pe care au și câștigat-o, de altfel, fără mari bătăi de cap. În celelalte două grupe au fost înghesuite toate favoritele: Argentina, Paraguay și Uruguay (plus Jamaica) în Grupa B, Brazilia și Columbia (plus Peru și Venezuela) în Grupa C.

Împotriva singurului adversar puternic întâlnit – Uruguay, în „sferturi” -, Chile a beneficiat de sprijinul total al brigăzii de arbitri, care a eliminat doi adversari. Chiar și așa, Chile a câștigat foarte greu, cu 1-0, gol marcat în minutul 81.

După cum se poate observa și din programul semifinalelor, Chile va întâlni o formație „rătăcită” în această fază, Peru, care s-a calificat conjunctural, beneficiind de faptul că în „sferturi” a întâlnit o altă națională foarte slabă, Bolivia (pe care învins-o cu 3-1). Pe cealaltă parte a „țintarului” au fost dispuse toate favoritele: Argentina-Columbia și Brazilia-Paraguay.

Publicat: 28 06. 2015, 08:11
Actualizat: 28 06. 2015, 10:57