OFICIAL** Laurent Blanc a fost numit în funcția de selecționer al Franței!

Tehnicianul Laurent Blanc a fost numit oficial, vineri, în
funcția de selecționer al Franței, în cadrul unei reuniuni a
Consiliului Federal al Federației Franceze de Fotbal (FFF), a
anunțat președintele demisionar al forului, Jean-Pierre
Escalettes.

„Aceasta este vestea bună a dimineții, federația
franceză și naționala Franței continuă cu Laurent Blanc, care va
avea un proiect sportiv extrem de îndrăzneț, cu dorința de victorie
pentru a readuce echipa pe calea cea bună din punct de vedere
sportiv și moral. Trebuie să se țină cont de greșelile din trecut
și să se facă astfel încât problemele să nu mai existe”,
a
spus Escalettes.

Laurent Blanc, care îi succede lui Raymond Domenech, îl va avea
printre secunzi pe Jean-Louis Gasset, cu care a colaborat și la
Girondins Bordeaux.

La sfârșitul săptămânii trecute, cotidianul L’Equipe a anunțat
că Laurent Blanc a semnat un contract pentru doi ani ca selecționer
al Franței, având drept obiectiv calificarea la Campionatul
European din 2012 și câștigarea turneului final din Polonia și
Ucraina.

Franța este adversara României în grupa de calificare la
Campionatul European din 2012.

MEDIAFAX

Publicat: 02 07. 2010, 15:03
Actualizat: 02 07. 2010, 15:05