O dramă care a marcat Liga I! A fost împușcat în timp ce se deplasa cu echipa națională și a ajuns în depresie!** Acum, a revenit: „Nu credeam că mai prind asta”

Serge Akakpo, fost fundaș la FC Vaslui, a făcut vineri subiectul unui reportaj găzduit de site-ul BBC, bbc.co.uk. Togolezul a trecut în 2010 printr-un moment tragic, care i-a marcat cariera, însa a avut forța să revină la echipa națională, iar acum este prezent la Cupa Africii pe Națiuni.

În urma cu doi ani, mai exact pe 8 ianuarie 2010, după un turneu în Angola, autocarul naționalei sale și în care se afla și el a fost atacat cu arme de o grupare rebelă. Secundul echipei, șoferul și ofițerul de presă au decedat atunci, iar Akakpo a fost împuscat în spate. În acea perioada, fundasul togolez se afla sub contract cu FC Vaslui, unde era jucător de bază.

Între timp, Akakpo a ajuns în Slovacia, la MSK Zilina, după o aventură la NK Celje și s-a întors la naționala țării sale: „După ce s-a întâmplat în 2010, aproape că am încetat să mai joc pentru echipa națională. Apoi, am revenit, am jucat multe meciuri, am pierdut multe, pentru ca ne-am pierdut spiritul de lupta. Dar acum e OK. Ne-am calificat la Cupa Africii și sunt foarte fericit să fiu aici”, a declarat Akakpo pentru BBC.

Momentul 2010 încă îi bântuie însă pe jucătorii togolezi: „Jucăm pentru cei care au decedat atunci. Ne rugăm pentru ei de fiecare dată înainte și după antrenament și ne gândim tot timpul la ei. Trebuie să luptăm pentru ei. Nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat. A fost foarte greu să mergem înainte. Mie mi-a luat mai mult de un an și jumătate să trec peste, dar acum mă simt bine și sunt fericit că joc la Cupa Africii și că putem arăta lumii că putem juca fotbal”, mărturisește fostul fundaș al Vasluiului.

În prezent la Zilina, Akakpo nu credea că va mai juca vreodată în Cupa Africii: „Mă simt norocos după ce s-a întâmplat, nu m-am gândit că va mai exista o zi când voi fi la Cupa Africii și să joc contra Coastei de Fildeș, Tunisiei sau Algeriei. Așa că acum sunt fericit”

Publicat: 26 01. 2013, 21:46
Actualizat: 26 01. 2013, 22:21