Nicolae Dică pariază pe Mirel Rădoi după ce a semnat cu Al Tai. „Cunoaște campionatul foarte bine!” Ce spune despre o posibilă aventură în Arabia Saudită | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Nicolae Dică (42 de ani), actualul antrenor de la CS Mioveni, a vorbit pentru ProSport despre plecarea lui Mirel Rădoi în Arabia Saudită.

Nicolae Dică pariază pe Mirel Rădoi după ce a semnat cu Al Tai! Ce spune despre o posibilă aventură în Arabia Saudită

După ce Mirel Rădoi a acceptat oferta venită de la Al Tai, Nicolae Dică i-a transmis un mesaj de susținere fostului său colaborator de la naționala României și FCSB.

Actualul antrenor al lui CS Mioveni este de părere că Mirel Rădoi va face o figură frumoasă la Al Tai. Întrebat dacă se gândește să facă pasul către fotbalul din Arabia Saudită în viitorul apropiat, Nicolae Dică a transmis că își dorește să facă performanță în fotbalul românesc înainte să plece în străinătate.

„Vorbisem cu el când am semnat eu cu Mioveni, dar acum dar prin mesaje. I-am urat baftă, îi urez multă baftă, sper să reușească acolo. Cunoaște campionatul foarte bine, a fost și jucător acolo. Îmi doresc foarte mult ca el să reușească”, a spus Nicolae Dică, actualul antrenor al lui CS Mioveni, pentru ProSport.

„Îmi doresc să reușesc în campionatul României, să devin un antrenor bun, să fac rezultate bune și apoi voi vedea ce se va întâmpla pe viitor”, a spus Nicolae Dică pentru ProSport.

Mirel Rădoi, plătit regrește la Al Tai

Mirel Rădoi a semnat cu Al Tai duminică, 22 ianuarie, la nici două luni de la despărțirea de Universitatea Craiova. Fostul antrenor din Bănie s-a înțeles cu formația din Arabia Saudită pentru un contract valabil un sezon și jumătate și a preluat echipa de pe locul 9.

Fostul selecționer al echipei naționale a României a fost tentat să semneze cu Al Tai după ce saudiții i-au oferit un salariu anual de 1,2 milioane de euro. Acesta va colabora la formația din Arabia Saudită cu Forin Constantinovici, Mihai Ianovschi și Robert Tufiși.

„O nouă aventură, dar nu era o surpriză pentru că de luni de zile am tot avut contacte, chiar și înainte de perioada echipei naționale mari, după ce am avut acel mandat la naționala de tineret. După aceea, chiar și când am fost la Universitatea Craiova.

Dar în momentul în care sunt angrenat într-un proiect, merg până la capăt dacă mi-am dat cuvântul, dat cel puțin până când simt că nu mai pot să aduc un plus. Au existat mai multe contacte în această perioadă, nu am vrut imediat să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau clare nici pentru mine, trebuia să reflectez puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ce am făcut bine, ce am făcut rău.

În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în 7, 8, 10 minute maximum s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă. Dar în mare, ideile au fost cam la fel. Și a fost o chestiune ușor de pus la punct”, a spus Mirel Rădoi la revenirea în țară.

Publicat: 24 01. 2023, 17:10