Mirel Rădoi, prima reacție după tragerea la sorți pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Nu mă aștept la meciuri ușoare! Vom reuși o performanță importantă!”

Mirel Radoi, selectionerul echipei Romania U21, urmareste meciul contra nationalei Ucrainei U21 din preliminariile EURO 2021, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, joi, 10 octombrie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Mirel Rădoi a reacționat după ce a aflat adversarele României de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice din Tokyo va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august, iar echipa națională a României a picat în Grupa B, acolo unde se mai află Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă.

Mirel Rădoi recunoaște că echipa națională a României care va participa la Jocurile Olimpice din Tokyo a avut noroc la tragerea la sorți și susține că reprezentativa noastră a avut parte de o grupă bună, dar imprevizibilă.

Mirel Rădoi, prima reacție după tragerea la sorți pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

„La prima vedere, pare o grupă bună, dar imprevizibilă, pentru că nu cunoaștem competiția și presiunea care vine odată cu participarea la Jocurile Olimpice. Coreea de Sud este câștigătoarea Cupei Asiei la nivel U23, cu victorii pe linie, Noua Zeelandă a marcat 33 de goluri în 5 meciuri la turneul de calificare, iar Honduras, care se află la a patra participare consecutivă la Jocurile Olimpice, a eliminat SUA în calificări.

Nu mă aștept la meciuri ușoare, dar mergem cu aceeași încredere ca la Europeanul de tineret, fără să ne gândim că, după coeficient, am fost în ultima urnă valorică.

Am încredere că vom reuși o performanță importantă. Am spus-o și înainte de EURO 2019 că mergem la turneul final să facem viața grea oricărui adversar și să ne calificăm la Jocurile Olimpice. O spun și acum că îmi doresc o medalie olimpică. Sper că la momentul convocărilor să găsim înțelegere la cluburi și să avem la dispoziție un lot cât mai competitiv”, a declarat Mirel Rădoi, selecționerul care va conduce România la Jocurile Olimpice din Tokyo, conform FRF.ro.

Grupele de la JO Tokyo

Grupa A– Japonia, Mexic, Africa de Sud, Franța
Grupa B – Coreea de Sud, Honduras, Noua Zeelandă, ROMÂNIA
Grupa C – Spania, Argentina, Egipt, Australia
Grupa D – Brazilia, Germania, Coasta de Fildeș, Arabia Saudită

Publicat: 21 04. 2021, 13:08