Mircea Lucescu a decis unde va antrena în sezonul viitor. „Gândește deja strategia!”

Mircea Lucescu este aproape de event în Ucraina, cu Dinamo Kiev, iar antrenorul român a luat o decizie în ceea ce privește viitorul său.

„Il Luce” a decis unde va antrena în sezonul 2021 – 2022 înainte de finalul ediției actuale din Ucraina, acolo unde tehnicianul român este aproape de event.

Deși se află într-un conflict uriaș cu fanii lui Dinamo Kiev, cei care îl contestă încă din momentul în care a fost instalat pe banca tehnică a echipei din Kiev din cauza perioadei petrecute la conducerea rivalei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu dorește să rămână la actuala lui echipă.

Mircea Lucescu a decis unde va antrena din sezonul următor

Chiar dacă fanii îl critică pe antrenorul român, presa din Ucraina anunță faptul că Mircea Lucescu a început deja să pregătească viitorul sezon la cârma lui Dinamo Kiev, echipă la care a ajuns în vara anului 2020.

Conform jurnalistului Igor Tsyganyk, Mircea Lucescu pregătește strategia pentru sezonul viitor la Dinamo Kiev. Antrenorul român își dorește să rămână la echipă, iar șefii grupării din Ucraina vor același lucru după ce echipa este aproape de event. „Lucescu face deja pregătirile pentru noul sezon, gândește deja strategia”, anunță Igor Tsyganyk.

În planurile lui Mircea Lucescu pentru sezonul 2021 – 2022 din Ucraina nu face parte Tudor Băluță, jucător la care antrenorul român va renunța la finalul ediției actuale, conform spuselor lui „Il Luce”.

Dinamo Kiev e aproape să reușească eventul

După ce Dinamo Kiev a fost preluată de către Mircea Lucescu, echipa din Ucraina s-a calificat în grupele Ligii Campionilor și în primăvara europeană din Europa League, iar acum se află la zece puncte distanță de urmăritoarea Șahtior Donețk în clasamentul din Ucraina, cu doar patru etape înainte de finalul sezonului.

Mai mult, Mircea Lucescu a reușit să o califice pe Dinamo Kiev și în finala Cupei Ucrainei, după ce a trecyt cu 3-0 de Abrobiznes Volocisk, cu golurile înscrise de Lednev (min. 45), Besiedin (min. 67) și Buialski (min. 81).

Publicat: 24 04. 2021, 10:00
Actualizat: 24 04. 2021, 15:00