Meme Stoica nu mai are nicio limită în războiul dintre FCSB și CFR Cluj pentru titlul din Liga 1! Ce spune despre reușita lui Claudiu Petrila, puștiul care impresionează la campioană: „Nu e primul gol de portar luat de Pigliacelli”

CFR Cluj a remizat, sâmbătă seara, în derby-ul cu Universitatea Craiova (scor 1-1), în etapa cu numărul 24 a Ligii 1. După meci, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a făcut o analiză a meciului, criticând în termeni duri liderul din clasamentul campionatului, dar și pe jucătorul acesteia, Claudiu Petrila.

CFR a deschis scorul în meci în minutul 14, printr-un gol marcat de Claudiu Petrila, iar Gustavo a înscris golul egalizator în minutul 90+6.

Totodată, spre sfârșitul meciului a fost eliminat și Mario Camora, după ce jucătorul de la CFR a avut un cumul de cartonașe galbene.

Meme Stoica nu mai are nicio limită în războiul dintre FCSB și CFR Cluj pentru titlul din Liga 1! Ce spune despre reușita lui Claudiu Petrila, puștiul care impresionează la campioană: „Nu e primul gol de portar luat de Pigliacelli”

Înainte de finalul partidei, CFR a mai primit o lovitură. Și portarul Cristi Bălgrădean a fost eliminat la ultima fază, după o discuție aprinsă cu arbitrul.

După partidă, Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a analizat partida și a atacat campioana României din sezonul trecut, lansând critici și la adresa tânărului jucător Claudiu Petrila (21 de ani).

„CFR Cluj pierde puncte în ultimele faze. Niciodată nu s-a întâmplat ca CFR-ul să aibă asemenea serie. Chiar dacă e normal să te uiţi doar în curtea ta, e bine să ne mai uităm şi la adversarele nostre pentru că nu jucăm singuri. Şi vedem CFR-ul care joacă un nivel mult sub ce juca. Am văzut un CFR care a jucat, cum a jucat şi au dat goluri din devieri. Azi pe o greşeală a lui Mateiu. Golul marcat de Petrila a fost un şut.

Frumoase sunt golurile marcate de Octavian Popescu. Nu este primul gol de portar pe care îl ia Pigliacelli, tot s-a zis că e cel mai bun portar dar eu nu îl văd un portar atât de clamoros. Se explică dacă au avut cazuri de COVID. Că aşa s-a scris. Eu remarc evoluţia unui jucător: Creţu. Foarte bun joc făcut de ei”, a spus Mihai Stoica la Telekomsport.

Publicat: 06 02. 2022, 08:54
Actualizat: 06 02. 2022, 08:58