Marius Șumudică a cedat nervos după ce a fost învins de Galatasaray: „Parcă a fost meci de baschet. E evident ce pățesc dacă vorbesc despre asta”

Gaziantep, echipa lui Marisu Șumudică, a fost învinsă de Galatasaray, scor 1-3, în prima etapă din sezonul 2020 – 2021 din Turcia, iar antrenorul român a cedat nervos.

Marius Șumudică a contestat arbitrajul de la meciul Galatasaray – Gaziantep, scor 3-1, dar antrenorul român a încercat să nu facă scandal la conferința de presă de la final pentru a nu risca o nouă suspendare. Totodată, Șumi le-a transmis oficialilor lui Gaziantep să întărească echipa cu noi transferuri.

Marius Șumudică a cedat nervos după ce Gaziantep a fost învinsă de Galatasaray

„Cred că e foarte ușor să câștigi așa, e foarte ușor să joci în condițiile astea. S-a acordat un penalty împotriva noastră la un fault inexistent. Nu știu ce au analizat. Dintr-odată ne-am văzut conduși cu 1-0. Apoi au fost și câteva greșeli ale elevilor mei, dar e de înțeles, a fost primul meci. 

Am doar 16 jucători în lot, sunt jucători care au devenit liber. Avem nevoie de transferuri, de jucători cu calitate. Trebuie să fim însă atenți, să selectăm cu grijă. Nu avem puterea financiară să aruncăm cu banii, dar va trebui să cheltuim dacă vrem să aducem jucători buni, care să intre direct titulari”, a declarat Marius Șumudică, conform Habertakvimi.com.

Marius Șumudică: „Eu vreau doar să fim lăsați să jucăm!”

 „E evident ce se va întâmpla dacă vorbesc despre asta. Eu nu îmi amintesc să fi câștigat vreun meci când am fost ajutat. Astăzi a fost ca un meci de baschet, pur și simplu nu pot spune nimic despre maniera de arbitraj. Când ne atingeam adversarii, fluiera imediat. 

În prima repriză s-a uitat 3 minute la VAR, dar a dat un singur minut de prelungire. În repriza secundă, cu multe pauze, goluri, schimbări, a prelungit 4 minute. Eu vreau doar să fim lăsați să jucăm, echipa mea nu are nevoie de altceva”, a mai spus Marius Șumudică, conform sursei citate mai sus.

Publicat: 13 09. 2020, 11:03
Actualizat: 13 09. 2020, 11:22