Marius Șumudică a cedat nervos după ce Gaziantep a remizat cu Goztepe. „Noi atacăm doar după ce suntem conduși! Nu pot să înțeleg!”

Marius Șumudică a cedat nervos la finalul meciului jucat de Gaziantep cu Goztepe, scor 2-2, în etapa a 3-a din campionatul Turciei.

Antrenorul român s-a declarat dezamăgit de evoluția echipei sale, chiar dacă Gaziantep nu a pierdut și a obținut un punct în fața celor de la Goztepe. Echipa lui Marius Șumudică a deschis scorul, dar apoi a fost condusă până în prelungiri, atunci când Alexandru Maxim și-a trecut numele pe tabela de marcaj dintr-o lovitură de la 11 metri, obținută tot de el.

Marius Șumudică a cedat nervos după ce Gaziantep a remizat cu Goztepe

„Am înscris primii, am fost în avantaj. Apoi adversarii noştri au condus. A fost un meci greu, ambele echipe puteau să câştige. Am luat un punct. Jucătorii mei atacă în mod constant şi pun presiune numai după ce suntem conduşi pe tabelă. Nu pot să înţeleg asta! În momentul în care conduceam, mai puteam marca, puteam face 3-1, chiar 4-1.

Am ratat din situaţii clare, trebuia să fim mai abili în faţă porţii. Adversarii au obţinut un penalty corect. E păcat că s-a terminat 2-2„, a declarat antrenorul român la finalul partidei jucate de Gaziantep cu Goztepe, scor 2-2.

Gaziantep a adunat două puncte în trei meciuri

După trei etape jucate în sezonul 2020 – 2021 din campionatul turciei, Gaziantep se află pe locul 14 în clasament, cu doar două puncte. Pentru formația antrenată de Marius Șumudică urmează partida cu Trabzonspor de pe teren propriu, vineri, 2 octombrie, de la ora 20.00.

Publicat: 27 09. 2020, 12:37