Maradona, umilit

Maradona are rău de înălțime! Selecționerul a pierdut primul meci de când este pe banca Argentinei, 1-6 în Bolivia, în capitala La Paz, care se află la 3.660 metri altitudine.

Deși până aseară Argentina nu primise niciun gol în cele trei partide cu Maradona pe bancă și marcase șase goluri, Messi și compania „au echilibrat” golaverajul. Au luat într-o partidă șase goluri, câte marcaseră în cele trei victorii precedente. Situația putea să fie mai gravă, însă portarul Carrizo a salvat câteva șuturi aproape imposibile. Ultima înfrângere a Argentinei a fost pe 16 noiembrie 2008, când Chile s-a impus cu 1-0, însă selecționata lui Maradona nu a mai pirerdut la cinci goluri diferență din 1993, când Columbia a învins-o cu 5-0. Partida din 1993 era considerată cel mai mare eșec al argentinienilor, însă ieri presa sud-americană a catalogat meciul drept „catastrofă istorică” sau „rușine națională”.

"Am suferit alături de jucători. Fiecare gol al Boliviei a fost ca o lovitură de pumnal în inimă", a spus Maradona.

El a refuzat să pună înfrângerea pe seama faptului că partida s-a disputat la La Paz, la o altitudine de 3.650 de metri: "Nu, altitudinea nu a influențat jocul. Fotbaliștii au evoluat cât le-a permis adversarul, care a fost mai bun. Punct".

Maradona consideră că naționala Boliviei a făcut un joc foarte bun, arătând un fotbal frumos. "Orice adversară ar fi avut Bolivia, ar fi suferit la fel cum am suferit noi", a adăugat tehnicianul, care a înregistrat, miercuri, primul eșec ca selecționer al Argentinei.

Victoria bolivienilor a surprins pe toată lumea, însă ea este oarecum „justificată”: ITS Cable, compania care deține drepturile TV pentru meciurile naționalei, i-a premiat pe jucători cu câte 11.000 de dolari pentru fiecare gol marcat!

12 ani au așteptat bolivienii pentru a o învinge din nou pe Argentina. În 1997 a fost 2-1 la La Paz

 

Publicat: 02 04. 2009, 09:14
Actualizat: 02 04. 2009, 11:09