Malouda către Raymond Domenech: „Ești un laș!”

Malouda a răbufnit ieri, după ce o lungă perioadă multe persoane, inclusiv selecționerul Domenech, l-au scos țap ispășitor pentru parcursul slab al Franței de la Euro 2008. „M-am săturat de modul cum am fost tratat de toată lumea după Campionatul European și mai ales de faptul că am fost arătat cu degetul, de parcă aș fi fost singurul vinovat! Franța nu are un singur jucător!“, a spus Malouda. Mijlocașul lui Chelsea s-a arătat contrariat și jignit de atitudinea opiniei publice, a mass-mediei și chiar a lui Domenech la adresa sa.

„Nu cred că sunt singurul om din cauza căruia s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Europene. Am avut o discuție inclusiv cu Raymond Domenech, în care i-am spus tot ce aveam pe suflet, pentru că în anumite momente chiar și el avea tendința de a mă scoate singurul vinovat“, a continuat iritat Malouda. „M-a deranjat faptul că a dat dovadă de lașitate și că nu a avut curajul să iasă în față și să spună că Malouda a jucat sau că a făcut anumite lucruri pe teren pentru că așa i-a fost indicat, nu pentru că așa a vrut el!“, s-a justificat fostul fotbalist de la Lyon. Malouda a mai adăugat că, spre deosebire de alți titulari ai naționalei, el nu are aceeași libertate pe teren și că nu face altceva decât să respecte indicațiile antrenorului.

"Dacă s-a hotărât menținerea lui Domenech în funcție, eu am fost de acord, pentru că am deplină încredere în metodele sale. Pe mine m-au deranjat alte probleme" – Florent Malouda, mijlocaș Franța

Publicat: 03 09. 2008, 20:39
Actualizat: 04 09. 2008, 09:48