Lyon a uimit Europa pe piața transferurilor! Rivala lui PSG din Ligue 1 ia gratis o legendă a lui Bayern Munchen

Lyon dă o lovitură de proporții pe piața transferurilor! Rivala lui PSG îl ia pe Jerome Boateng, una dintre legendele lui Bayern.

Fundașul german va veni gratis în Franța, după ce a scris istorie în Bundesliga și a fost campion și în sezonul trecut cu Bayern.

Astfel, Jerome Boateng are toate șansele să fie adversarul lui Ianis Hagi, din moment ce Rangers și echipa la care putea să ajungă Emil Săndoi sunt în aceeași grupă în Europa League.

Lyon, ce lovitură! Jerome Boateng va juca în Ligue 1

În vârstă de 32 de ani, Boateng a făcut vizita medicală la Lyon și va semna un contract valabil până în 2023, mutarea fiind anunțată și de cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano.

Unul dintre cei mai buni fundași din Bundesliga, Boateng a câștigat nu mai puțin 21 de trofee cu Bayern, în ultimii zece ani. Cu toate acestea, bavarezii au anunțat încă din aprilie că fundașul va pleca în această vară, la finalul contractului.

Dayot Upamecano este înlocuitorul lui Boateng la Bayern, francezul adus de la Leipzig având și avantajul vârstei: 22 de ani.
Format de Hertha Berlin, Boateng a mai jucat în afara Germaniei doar la Manchester City, între 2010 și 2011.

De altfel, Boateng a avut șansa să revină în Premier League, fiind dorit în această vară de Chelsea, Arsenal și Tottenham.
Apărătorul a făcut parte și din generația extraordinară a Germaniei care a câștigat campionatul mondial în 2014, sub comanda lui Joachim Low.

Totuși, Jerome Boateng n-a mai jucat de trei ani pentru naționala Germaniei: fundașul și-a pierdut locul în echipă după ce nemții n-au reușit să treacă de faza grupelor, la Campionatul Mondial din 2018.

Publicat: 01 09. 2021, 00:14