„Lujniki” rămâne în picioare!** Primarul Moscovei susține că „gigantul” pe care se va disputa finala CM 2018 nu va mai fi demolat: „Este un loc sacru”

Controversatul plan care prevedea demolarea celebrului stadion moscovit Luzhniki și reconstruirea lui pentru Campionatul Mondial din 2018 (găzduit de Rusia) a fost abandonat. Primarul Moscovei, Sergei Sobianin, a dezvăluit recent că va fi elaborat un nou proiect de modernizare a „mastodontului” cu o capacitate de 80.000 de locuri.

Luzhniki, gazda Jocurilor Olimpice din 1980, va fi arena pe care se va disputa finala Campionatului Mondial din 2018, iar șeful sportului din Rusia, Vitali Mutko, avansase ideea potrivit căreia gigantul ridicat în 1956 va fi distrus anul viitor. Conform aceluiași oficial, un nou stadion ar fi urmat să fie construit exact în același loc.

Careul de ași

Totul a rămas însă la stadiul de proiect, întrucât primarul Moscovei a pus pe masă un alt plan. „Luzhniki e un loc sacru! Cu siguranță, necesită modernizări, dar nu va fi demolat”, a spus Sobianin, adăugând că procesul de modernizare va demara după Mondialul de atletism din luna august. Cosmetizarea se va derula mai ales în interiorul arenei, exteriorul urmând a-și păstra amprenta arhitecturii sovietice.

Odată cu organizarea finalei CM 2018, Luzhniki va intra în clubul select al stadioanelor care au găzduit un ultim act de Mondial, o finală de Champions League sau Europa League și o ediție a Jocurilor Olimpice: Olimpico din Roma, Olimpiastadion din Munchen și Wembley din Londra.

  • Luzhniki va găzdui meciul de deschidere, o semifinală și finala CM din Rusia 2018
  • A fost construit în 1956 și modernizat pentru Jocurile Olimpice din 1980
  • Recordul de asistență s-a stabilit pe 13 iulie 1963, la meciul de fotbal URSS – Italia
  • A găzduit finala Champions Legaue (2008) dintre Manchester și Chelsea și finala Cupei UEFA (1999) dintre Parma și Marseille

1982 e anul în care 66 de oameni au murit călcându-se în picioare pe Luzhniki la un meci din Cupa UEFA dintre Spartak și Haarlem.

55.000 de oameni au asistat pe Luzhniki la finala Campionatului Mondial de hochei (1957) dintre URSS și Suedia

Michael Jackson, Madonna, Rolling Stones și Red Hot Chilli Peppers au concertat pe Luzhniki

Publicat: 26 12. 2012, 19:10
Actualizat: 26 12. 2012, 19:19