Leo Messi și Cristiano Ronaldo nu există pentru Vladimir Putin! Cine sunt cei trei fotbaliști care l-au impresionat pe durul președinte al Rusiei

Vladimir Putin nu este impresionat de Leo Messi și Cristiano Ronaldo, iar președintele Rusiei a dezvăluit cine sunt favoriții săi din fotbalul mondial.

Înainte ca Rusia să găzduiască turneul final din 2018, lui Putin i s-a cerut părerea despre fotbaliștii pe care „i-a considerat remarcabili”.

Rusia a fost exclusă din toate competițiile FIFA și UEFA, atât la nivel de echipe naționale, cât și de club, după ce Vladimir Putin a ordonat ca armata rusă să atace Ucraina. Polonia, Suedia și Cehia, posibilele adversare ale selecționatei Rusiei din barajul pentru CM 2022, au anunțat că nu se vor prezenta la meci dacă naționalei pregătite de Valeri Karpin i se va permite să joace după atacul asupra Ucrainei.

Vladimir Putin a uitat de Messi și Ronaldo! Președintele Rusiei, fan Pele și Maradona

În timpul interviului său oferit pentru China Media Group, Putin a dezvăluit că își dedică „aproximativ două ore și jumătate” din timpul său sportului zilnic, însă a vorbit și despre cei trei fotbaliști preferați.

Pele și Maradona nu au putut lipsi din opțiunile lui Putin, care l-a nominalizat și pe legendarul Lev Yashin. Rusul este singurul portar din istorie care a cucerit „Balonul de Aur”.

„Joc hochei, deși nu atât de des pe cât mi-aș dori. Ar fi o exagerare să spun că de fapt joc, dar încerc din greu”, spunea Vladimir Putin.

Publicat: 15 04. 2022, 13:04
Actualizat: 15 04. 2022, 13:21