Jucătorii de la Real Madrid au ținut un minut de reculegere înainte de antrenament. „Odihnește-te în pace, Don Luis”. Aragones era grav bolnav

UPDATE 13:23 – Jucătorii de la Real Madrid au ținut un minut de reculegere în memoria lui Luis Aragones chiar înaintea antrenamentului din această dimineață. Fotbaliștii și stafful tehnic, inclusiv Zinedine Zidane, s-au adunat în cerc la mijlocul terenului și au păstrat tăcerea. Sergio Ramos a postat pe Twitter: „Luis este responsabil pentru ceea ce sunt eu astăzi ca jucător. Ne-a arătat calea spre glorie. O îmbrățișare pentru familia sa”.

 

 

 

Decesul lui Luis Aragones, la 75 de ani, este evident subiectul principal al mass media din Spania. Cotidianul de sport Marca a schimbat logoul, adaugând o panglică neagră deasupra titlului „A murit Aragones!”. „În această dimineață a dispărut dintre noi Luis Aragones. Toată familia lui Atletico Madrid deplânge moartea sa și transmite condoleanțe familiei îndurerate”, se scrie într-un comunicat al clubului Atletico Madrid, unde Aragones a antrenat în 4 mandate, timp de 15 ani, postat pe site-ul www.marca.com

Cealaltă publicație de sport care apare la Madrid, As, publică o poză sugestivă, cu Luis Aragones purtat pe brațe de jucătorii naționalei Spaniei după câștigarea titlului european în 2008, la Viena. „Miticul fost jucător și antrenor a murit la Madrid, la 75 de ani, în urma unei suferințe îndelungate. A schimbat stilul naționalei Spaniei, pe care a făcut-o campioana europei și pe care a botezat-o „la Roja”. A fost cel mai influent antrenor din istoria lui Atletico”, scrie As.

 

Câștigător la Euro 2008 cu Aragones antrenor, Xabi Alonso, mijlocașul lui Real Madrid, a postat pe pagina sa de Twitter: „Ne-a părăsit unul dintre cei mai mari, e o zi foarte tristă. Personalitatea lui ne-a marcat pe mulți pentru restul vieții. Odihnește-te în pace, Don Luis Aragones”

 

Un alt membru al naționalei care în 2008 și-a început dominația mondială, David Villa, a postat și el pe contul său: „Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat o parte din ceea ce sunt astăzi. Odihnește-te în pace, Luis Aragones”

Publicația care apare în Catalunia, la Barcelona, El Mundo Deportivo anunță că Luis Aragones a murit de leucemie, potrivit chirurgului ortoped Pedro Guillen: „A fost un om cu o inteligență naturală uimitoare care știa foarte multe lucruri și putea rezolva o mulțime de situații pe care alții le priveau cu neputință. Avea leucemie, iar în ultimele două luni a trecut prin mai multe căderi psihice care l-au slăbit. Complicațiile astea l-au făcut să fie totuși liniștit. Nu a suferit mult în ultima vreme pentru că totul s-a întâmplat foarte rapid. Într-un comunicat de presă, clinica Cemtro din Madrid a anunțat că „Luis Aragones Suarez a încetat din viață. Suferea de afecțiune hematologică pentru care fusese internat pe 31 ianuarie”.

Portarul de rezervă al Spaniei în ultimii ani, dar în același timp sufletul petrecerilor după fiecare trofeu cucerit, Pepe Reina a scris pe Twitter: „Ce veste tristă. Odihnește-te în pace, Mister. Sunt mândru că am fost unul dintre „ai tăi”, așa cum îți plăcea să ne numești. Nu te vom uita niciodată. Mulțumim pentru tot”.

 

Publicat: 01 02. 2014, 12:15
Actualizat: 01 02. 2014, 13:32