Joan Laporta a refuzat o ofertă de sponsorizare în valoare de 70 de milioane de euro pentru FC Barcelona, din partea unei companii care activează în domeniul criptomonedelor!

Laporta a refuzat o sponsorizare în valoare de 70 de milioane de euro

FC Barcelona a primit mai multe oferte foarte tentante în perioada în care a căutat un nou sponsor pentru tricoul său de joc, iar cele venite din partea unor companii care tranzacționează criptomonede au fost chiar superioare celei de la Spotify, care a fost desemnată până la urmă câștigătoare de către catalani.

Boardul director de pe Camp Nou a fost cel care a respins ofertele companiilor care activează pe piața criptomonedelor deoarece a considerat că acestea prezintă anumite riscuri.

Joan Laporta a preferat să primească mai puțini bani, dar să nu ducă formația catalană într-o zonă care ar fi putut afecta, pe viitor, imaginea acesteia.

Președintele Barcelonei Joan Laporta a respins în vara trecută o ofertă fabuloasă de sponsorizare, în valoare de 70 de milioane de euro, din partea unei firme care tranzacționează criptomonede

Pe lângă suma fixă de 70 de milioane de euro, catalanii ar mai fi primit un procent suplimentar de 20 la sută sub formă de bonusuri, în funcție de performanțele echipei de seniori de pe Camp Nou.

Oferta a trecut de controalele interne care au fost făcute de angajații clubului catalan, inclusiv cel care verifică dacă este în concordanță cu valorile și politicile promovate de Barcelona, dar s-a lovit de refuzurile departamentului comercial și al boardului de conducere blaugrana.

„Lumea criptomonedelor este complet nouă. Este complicată, dificilă, poți să pierzi o grămadă de bani. Să fii asociat cu o astfel de neplăcere este ceva ce probabil că Barcelona nu vrea”, a explicat pentru EFE Jose Parra, profesor de „blockchain” la Copenhagen Business School. Joan Laporta a fost cel care a blocat, într-un final, parteneriatul.

Publicat: 23 02. 2022, 23:40