Ionuț Lupescu pretinde că există un singur geniu în fotbal, Diego Armando Maradona: „Laba piciorului acoperea mingea, asta era senzația. O mângăia” | EXCLUSIV

Diego Armando Maradona

Știrea că fostul mare fotbalist Diego Armando Maradona a decedat l-a găsit pe Ionuț Lupescu tocmai la Riad, românul fiind directorul tehnic al Federației din Arabia Saudită. Fostul internațional crede că dacă argentinianul ar fi avut o viață ordonată, cu siguranță, ar fi trăit mai mult.

Diego Maradona a fost considerat, de mulți iubitori ai fotbalului, cel mai bun jucător din istorie! Starul Argentinei are în palmares Cupa Mondială, câștigată în 1986, dar și titlul în Serie A, acolo unde a triumfat cu Napoli, în 1987 și 1990.

Potrivit publicației Clarin, cel mai important ziar din Argentina, Maradona, aflat în locuința lui din Tigre, a suferit miercuri după prânz un stop cardiorespirator.

Ionuț Lupescu pretinde că există un singur geniu în fotbal, Diego Armando Maradona: „Laba piciorului acoperea mingea, asta era senzația. O mângăia” 

„Tata mi-a povestit că cei mai mari au fost Pele și Cruyff. Eu nu i-am văzut pe cei doi live. Pe Maradona, da, la acel meci din Italia de la Mondiale din 1990. Este singurul geniu pe care l-am privit față în față”, a declarat pentru ProSport Ionuț Lupescu.

„Modul în care controla balonul era fabulos. Parcă laba piciorului acoperea mingea, asta era senzația. El manevra mingea incredibil, o mângăia. Ceva care nu am văzut la alt fotbalist și cred, în cariera mea, că am întâlnit nume grele”, povestește fostul jucător al celor de la Dinamo.

„Cred că ar fi trebuit să aibă mai mult grijă de el și ar fi trăit mai mult. Dumnezeu să-l Ierte! A fost un geniu al fotbalului”, a încheiat Ionuț Lupescu, care a dat lovitura din punct de vedere financiar. Fostul fotbalist va lucra pentru federația din Arabia Saudită, acolo unde va fi director tehnic.

Diego Maradona a murit la doar 60 de ani! Cel supranumit El Pibe D’oro a avut în ultima vreme probleme serioase de sănătate. Potrivit publicației Clarin, cel mai important ziar din Argentina, Maradona, aflat în locuința lui din Tigre, a suferit un stop cardiorespirator.

Publicat: 25 11. 2020, 19:57
Actualizat: 25 11. 2020, 20:07