Ilie Dumitrescu, laude la adresa lui Marius Șumudică. „Senzațional! Are calitatea asta!”

Ilie Dumitrescu, fostul mare atacant al grupării roș-albastre”, are numai cuvinte de laudă la adresa lui Marius Șumudică.

Gaziantep a urcat pe primul loc în clasamentul din Super Lig  după 16 etape jucate în sezonul 2020 – 2021, iar Marius Șumudică este considerat antrenorul momentului din Turcia.

Totodată, Ilie Dumitrescu îl felicită pe Marius Șumudică pentru că l-a adus la Gaziantep pe Alexandru Maxim, un jucător care s-a impus la formația din Turcia. Mai mult, fostul atacant speră ca Gaziantep să se califice în cupele europene după acest sezon excelent.

Ilie Dumitrescu, laude la adresa lui Marius Șumudică

„Senzațional! El a avut ca obiectiv să mențină echipa în prima divizie. În primul an a terminat pe la mijlocul clasamentului. Anul ăsta, al doilea sezon, a fost inspirat cu Maxim. Are calitatea asta să gestioneze foarte bine vestiarul și scoate maximul de la fiecare jucător. E iubit de jucători. A reușit, cu ce are la dispoziție, o super-performanță. Ar fi ideal să ocupe un loc de cupă europeană la finalul sezonului.

Gestionează foarte bine relația cu jucătorii, fanii, presa. Nu știu cu președintele cum e. El poate semna cu orice echipă acum. Încă nu are o ofertă de a continua. E un mic semn de întrebare acolo apropo de relația asta a lui.

În momentul în care ai consistență, continuitate și câștigi contra echipelor importante ești deja etichetat. La un moment dat va avea șansa, dacă va termina în cupele europene, să preia chiar o echipă mai bună din Turcia, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digisport.

Marius Șumudică a dus-o pe Gaziantep pe primul loc

Gaziantep a urcat pe prima poziție în clasamentul din Super Lig, cu 31 de puncte, la egalitate cu Beșiktaș, ocupanta locului 2 și la unu distanță de Alanyaspor și Galatasaray.

Gaziantep a adunat 31 de puncte în cele 16 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, după ce a bifat opt victorii, șapte remize și o singură înfrângere.

Publicat: 06 01. 2021, 09:34