Îl mai știi pe Maximilian Nicu? Cu ce se ocupă fostul jucător al naționalei României, care a impresionat în Bundesliga: „Este o gazdă incredibil de prietenoasă!” | SPECIAL

Maximilian Nicu a spus adio fotbalului în 2018, iar fostul mijlocaș a ales un alt drum și este în prezent om de afaceri.

Ajuns la vârsta de 39 de ani, Maximilian Nicu este patronul unui restaurant din Bavaria, acolo unde nemții scriu că „pizza este una extraordinară”.

„Atunci când am fost la națională, cina era la ora 18:30, iar jucătorii veneau cu 5-10  minute mai târziu. Mâncarea era adecvată pentru jucatori, dar câțiva dintre ei comandau bucătarului ouă cu slănină. Asta se vedea pe teren. Așa ceva în Germania nu se întâmplă”, și-a amintit Max Nicu, într-un interviu oferit pentru ProSport în 2019.

Ce mai face Maximilian Nicu, fostul jucător al naționalei României: „Cu siguranță, ne vom opri din nou aici!”

Cei de la Lowen Magazin i-au făcut o vizită jucătorului care în 2009 a îmbrăcat tricoul naționalei României, debutând într-un meci cu Austria.

Maximilian Nicu a uitat de „sportul rege” decoamdată și este acum șeful restaurantului Alpenblick aflat în Prien am Chiemsee, o localitate mică din Bavaria, unde a învățat să joace fotbal.

Localul, aflat chiar pe un teren de sport, este apreciat mai ales pentru pizza delicioasă: aceasta costă între 5,90 euro și 11,90 euro.

„Maximilian Nicu este incredibil de prietenos și îi place să discute cu oaspeții. Cu siguranță, ne vom opri din nou aici”, scrie sursa citată, care a realizat un material special cu fostul jucător din Bundesliga.

În localul care îi aparține, Maximilian Nicu a expus și trei tricouri la care ține foarte mult, din perioada în care a jucat la Hertha, Freiburg și TSV 1860 Munchen.

Am jucat bine și cu puțin noroc am făcut un meci egal. Pe Stadionul Stade de France, care era arhiplin, să joci a fost ceva extraordinar. Eu nu am fost emoționat, dar să joci împotriva lui Henry sau Anelka a fost ceva deosebit. Am avut onoarea să-l am ca adversar și pe Bacary Sagna, unul dintre cei mai tari adversari” – Max Nicu, despre meciul Franța – România, pentru ProSport

Publicat: 14 11. 2022, 14:30
Actualizat: 14 11. 2022, 14:31