Ianis Hagi revine în România! Cum va călători internaționalul român după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19

Ianis Hagi saluta publicul dupa meciul de fotbal dintre Romania si Liechtenstein, contand pentru Preliminariile CM 2022, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 5 septembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ianis Hagi revine în România, chiar dacă în urmă cu o zi a fost depistat pozitiv cu COVID-19 la testarea efectuată înaintea meciului cu Macedonia de Nord.

FRF a anunțat că Ianis Hagi a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus la testarea efectuată la Skopje, chiar înaintea meciului pe care echipa națională a României îl va juca împotriva Macedoniei de Nord, azi, ora 21.45, în Grupa J din preliminariile CM 2022.

Chiar dacă a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, Ianis Hagi va reveni în România, iar Federația Română de Fotbal a anunțat cum va face deplasarea fotbalistul lui Rangers.

Ianis Hagi revine în România după ce s-a infectat cu noul COVID-19

Internaționalul român a primit avizull autorităților din Macedonia de Nord și din România pentru a reveni în țară. Astfel, acesta va face depalsarea cu un avion privat, va fi preluat de pe aeroportul Henri Coandă direct de pe pistă și va intra în izolare la domiciliu.

„În urma acordului autorităților nord-macedonene și cu avizul autorităților române, tricolorul Ianis Hagi va ajunge în această zi în România în regim de izolare și respectând procedurile sanitare, cu o aeronavă privată. Va fi preluat de pe aeroportul Henri Coandă direct de pe pistă și va rămâne în izolare la domiciliu.
Multă sănătate, Ianis!”, este mesajul postat de FRF.ro.

Ianis Hagi s-ar fi infectat cu COVID-19 la Rangers

Conform jurnaliștilor din Scoția, Ianis Hagi s-ar fi infectat cu noul coronavirus la Rangers. În urmă cu două săptămâni fotbaliștii James Tavernier, Calvin Bassey, Scott Wright și Ryan Kent, Allan McGregor și Jon McLaughlin auf ost depistați pozitiv.

Ianis Hagi va lipsi de la meciul pe care echipa națională a României îl joacă împotriva Macedoniei de Nord, azi, ora 21.45, în Grupa J din preliminariile Campionatului Mondial 2022, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Pro TV.

Publicat: 08 09. 2021, 20:09