Germania – Spania, a 13-a finală

Ca să ajungă la ce e azi, Euro a trecut prin momente de răscruce sau de triumf

A fost o reală plăcere să scriu poveștile turneului final. Când fotbalul se consumă și rămâne doar un șir de povești, capătă o savoare aparte. Devine lesne de narat, iar snoavele sale se parfumează, devenind un colier de amintiri pe care îl poate purta oricine, fie că le-a fost sau nu contemporan.

Înaintea ultimului act al turneului din Austria și Elveția, povestea de final nu poate fi decât cea despre ceea ce a însemnat și ce înseamnă Euro. Finala de azi este a 13-a a unei competiții care și-a consumat prima ediție în 1960, la Paris. A triumfat atunci revelația de acum, Rusia, după o finală câștigată cu 2-1 în fața Iugoslaviei. Disputată până la turneul din 1968 sub titulatura de Cupa Europeană a Națiunilor, competiția s-a organizat tot mai bine de la o ediție la alta, după ce, în 1960, a fost mai curând un fiasco. Victoria Rusiei pare știrbă dacă ne amintim că în calificările la turneul final de patru echipe au participat doar 17 naționale, lipsind forțe ca Italia, Anglia sau RFG. În 48 de ani, Euro și-a găsit însă drumul spre megaafacerea care este azi.

Precedentele câștigătoare:
URSS (1960), Spania (1964), Italia (1968), RFG (1972), Cehoslovacia (1976), RFG (1980), Franța (1984), Olanda (1988), Danemarca (1992), Germania (1996), Franța (2000), Grecia (2004)

Daniel Guiza, atacantul Spaniei, a spus că, în cazul în care va deveni campion european, o va cere în căsătorie pe iubita sa, agentul de jucători Nuria Bermudez