Gazzetta dello Sport, după ce Răzvan Marin și Dennis Man au înscris în meciul de infarct dintre Cagliari și Parma. „S-a întâmplat într-un mod foarte dur!”

Jurnaliștii italieni de la Gazzetta dello Sport au analizat duelul de infarct dintre Cagliari și Parma, scor 4-3, meci în care Dennis Man și Răzvan Marin și-au trecut numele pe tabela de marcaj.

Cagliari a învins-o pe Parma cu un gol înscris de Cerri în ultimul minut de prelungire, iar formația la care evoluează Răzvan Marin, jucător care și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în minutul 66, s-a impus cu 4-3.

Parma lui Dennis Man și Valentin Mihăilă a condus partida cu Cagliari cu 2-0, după golurile înscrise de Pezzella și Kucka, dar Pavoletti a redus din diferență în minuyul 39. Imediat după reluarea meciului, în minutul 59, Dennis Man a înscris golul de 3-1, dar lucrurile s-au schimbat rapid pe final de meci.

Gazzetta dello Sport a analizat meciul Cagliari – Pamra 4-3

Răzvan Marin și-a trecut numele pe tabela de marcaj în minutul 66 și a făcut ca scorul să fie de 2-3, iar Pereiro și Cerri au adus victoria pentru Cagliari în minutele de prelungire.

Cagliari, revenire de infarct în meciul cu Parma! Gazdele au câștigat cu 4-3, după ce au înscris două goluri în prelungiri.

Dennis Man a marcat pentru 3-1 pentru Parma, dar Răzvan Marin a înscris imediat pentru 3-2, astfel că a păstrat suspansul. Au urmat cele două goluri marcate în prelungiri, iar Cagliari a câștigat.

O remiză ar fi încurcat ambele echipe în cursa pentru evitarea retrogradării. A fost un meci în care ambele echipe au arătat ambiție și determinare, dar gazdele s-au impus cu 4-3 și au trimis Parma în abis. Iar acest lucru s-a întâmplat într-un mod foarte dur, cu două goluri marcate în prelungiri”, scriu jurnaliștii italieni.

După eșecul suferit pe terenul lui Cagliari, Parma rămâne pe penultimul loc în clasamentul din Serie A, cu 20 de puncte, în timp ce echipa lui Răzvan marin face 25 de puncte și se apropie de Torino, echipa aflată pe primul loc deasupra liniei retrogradării cu 27 de puncte.

Publicat: 18 04. 2021, 08:51