FOTO | Naționala Italiei și-a schimbat sigla. Cum arată noua emblemă: „Ne valorificăm istoria”

Federația Italiană de Fotbal a schimbat emblema naționalei pentru Cupa Mondială din 2018. Printre altele, cele patru steluțe care reprezintă numărul de Cupe Mondiale câștigate sunt acum în partea de sus a emblemei.

Italienii au fost de părere că sigla naționalei are nevoie de o schimbare, așa că au trecut la treabă. Noua emblemă nu este însă foarte diferită. Sar în ochi acum cele patru steluțe, câte una pentru fiecare Cupă Mondială câștigată. Acum, sunt în parte de sus a emblemei. În vechiul format, acestea erau cuprins în corpul siglei. Italia a triumfat în finalele din 1934, 1938, 1982 și 2006.

„Noua identitate vizuală completează procesul de rebranduire început în urmă cu trei ani, privim spre viitor prin valorificarea istoriei noastre. Noul logo face ca cele patru stele să fie mult mai vizibile, deoarece reprezintă mândria întregii țării”, se arată în comunicatul Federației Italiene de Fotbal.

Noua emblemă va apărea pe tricourile pe care Italia le va lansa la sfârșitul lunii pentru Cupa Mondială din 2018. Asta deși italienii încă nu și-au asigurat matematic prezența la turneul final din Rusia.

Publicat: 03 10. 2017, 22:22
Actualizat: 03 10. 2017, 22:23