Fotbalul, în pragul unui nou conflict mondial!** DECIZIA care poate arunca cluburile în haos

Un nou conflict este pe punctul de a lovi fotbalul mondial, după
ce au apărut zvonuri conform cărora FIFA urmărește creșterea
numărului de meciuri interțări. Echipele naționale ar urma să joace
17 partide pe an, ceea ce nemulțumește marile cluburi.

La două săptămâni după ce a fost reales în fruntea FIFA, Blatter
este pe punctul de a declanșa un nou scandal din cauza principiilor
sale. Federația pe care o conduce dorește ca numărul meciurilor
dintre echipele naționale să fie mai mare, și anume 17 anual, în
condițiile în care în prezent reprezentativele fiecărei țări pot
juca maximum 12 partide. Deși reprezentanții FIFA au infirmat că ar
avea un astfel de obiectiv, au recunoscut totuși că s-au purtat
câteva discuții în acest sens.

Se ajunge
la 86 de meciuri pe sezon!

Marile cluburi europene nu prea gustă „gluma”, fiindcă odată
aprobată o asemenea inițiativă, ea îi va afecta cel mai mult pe
jucătorii lor, care ar putea fi nevoiți să joace într-un singur
sezon chiar și 86 de meciuri în toate competițiile! Conform The
Guardian, cel mai vehement a fost un membru marcant din cadrul
Asociației Cluburilor Europene (ECA), organizație apărută în urma
presiunilor exercitate de G-14, grupul celor mai importante
formații ale Europei. „Este o idee stupidă, împotriva căreia vom
lupta. O națională nu are nevoie de atâtea partide într-un an”, a
spus acesta.

Unul dintre cei 17 jucători
care au bifat toate meciurile (38) din sezonul trecut de Premier
League, Florent Malouda, a evoluat și în 11 partide pentru
Franța!

61 de meciuri a jucat Messi în toate
competițiile sezonului 2010-2011, dintre care șase amicale pentru
naționala Argentinei

Publicat: 16 06. 2011, 08:48
Actualizat: 16 06. 2011, 08:49