Federația Argentiniană de Fotbal a făcut apel la suspendarea primită de Lionel Messi: „El e supărat, cu toții suntem…”

Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) a făcut apel la suspendarea de patru meciuri dictată de FIFA împotriva lui Lionel Messi, după ce starul naționalei „Pumelor” a înjurat arbitrii la meciul cu Chile (1-0), a anunțat, marți, site-ul sportskeeda.com.

„Suntem supărați și surprinși de decizia luată, pentru că a venit cu doar câteva ore înaintea meciului cu Bolivia. Am făcut apel, sunt o mulțime de exemple care ne arată că suspendarea poate fi redusă. Messi este supărat, cu toții suntem. Nu suntem de acord cu modul în care s-a procedat în luarea acestei decizii”, a spus Jorge Miadosqui, secretarul AFA, conform Sportskeeda.

Suspendarea de patru meciuri a lui Lionel Messi a venit ca urmare a faptului că a adus injurii brigăzii de arbitri în timpul și la finalul partidei Argentina – Chile, scor 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Decizia a venit cu doar câteva ore înainte de partida Bolivia – Argentina, din preliminariile sud-americane ale Mondialului din Rusia, confruntare în care nu va putea evolua din cauza suspendării primite.

Este cea mai drastică sancțiune primită de starul Barcelonei de-a lungul carierei, iar acesta va lipsi din lotul Argentinei pentru partidele cu Bolivia, Uruguay (31 august), Venezuela (5 septembrie) și Peru (5 octombrie).

 

Publicat: 28 03. 2017, 22:00
Actualizat: 28 03. 2017, 22:01