Evra: „Nu există conflicte între generații!”

Cotidianul L’Equipe continuă ancheta printre tricolorii francezi, scopul acesteia fiind explicarea eșecului din Austria și Elveția, dar și încercarea de se trage un semnal de alarmă în ceea ce privește noua campanie de calificare, cea pentru Cupa Mondială. De altfel, Franța va fi adversarul cel mai puternic în drumul selecționatei pregătită de Victor Pițurcă spre Africa de Sud.

"Nu au fost dispute între tineri și moși, nici între albi și alte rase, nici de orice altă natură. N-o să vă vină să credeți, dar eu cred că exact aici a fost cauza insuccesului. Un pic de tensiune nu strică", crede Patrice Evra, mijlocașul stâng al naționalei Hexagonului.

"Nu poți merge la un turneu final ca într-o excursie pe munte, cu un grup în care fiecare membru este numai miere și zâmbet, are chef numai de glume, de mers la pește sau de jucat table. Nu, nu așa se atacă o competiție", a fost concluzia celui care ne va fi adversar în grupa de calificare pentru mondiale.

Publicat: 04 09. 2008, 16:06