Erdogan schimbă o lege a sportului pentru a-l ajuta pe Mircea Lucescu: „Vorbesc deja cu ministrul, trebuie discutat și cu cluburile!”

Mircea Lucescu i-a impresionat pe turci. Până și președintele Recep Tayyil Erdogan i-a felicitat pe cei din federația turcă pentru decizia luată. Erdogan este de părere că Lucescu „a adus un aer proaspăt” și crede ca naționala Turciei se va califica în cele din urmă la Campionatul Mondial din Rusia.

„Mircea Lucescu a adus un aer nou, proaspăt la echipa națională și puteam spera din nou la calificare. Dacă nu era meciul cu Ucraina speranțele noastre erau și mai mari. Putem spune că am început un nou proces o dată cu venirea lui Lucescu. Trebuie să o țină tot așa”, a declarat președintele turc, conform SporX.

Erdogan a precizat și că va discuta cu ministrul Tineretului și Sportului pentru a modifica o lege așa cum a cerut selecționerul român. După eșecul cu Ucraina, primul meci al lui Lucescu pe banca Turciei, tehnicianul român s-a plâns de faptul că echipele din prima ligă se bazează prea mult pe jucători străini și nu dau șanse fotbaliștilor turci ceea ce afectează rezultatele echipei naționale.

Erdogan a afirmat că legea va fi schimbată, iar numărul fotbaliștilor străini din campionatul Turciei va fi limitat.

„Discut deja cu ministrul Sportului, trebuie vorbit și cu cluburile. Numărul prea mare de jucători străini ne aduce dezavantaje. Echipa noastră națională este o reflecție a campionatului. Se pot folosi jucători străini, dar numărul să fie limitat. Folosirea jucătorilor autohtoni va crește și competiția între jucătorii turci, dar va aduce și un suflu nou în tribune”, a mai declarat Erdogan.

Mircea Lucescu a preluat echipa națională a Turciei în luna august și a înregistrat o victorie (1-0 cu Croația, pe teren propriu) și o înfrângere (0-2 cu Ucraina, în deplasare). Turcia se află în acest moment pe locul 3 în Grupa I, cu 14 puncte, cu două mai puține decât Islanda, echipă aflată pe loc de baraj. În etapa a noua a preliminariilor, Turcia va primi vizita Islandei într-o partidă capitală pentru calificarea la Campionatul Mondial din Rusia.

Publicat: 16 09. 2017, 08:50
Actualizat: 16 09. 2017, 16:45