EDITORIAL ANDREI PREOTU. Antrenorul care va face următoarea „revoluție”

06 February 2024, North Rhine-Westphalia, Leverkusen: Soccer: DFB Cup, Bayer Leverkusen - VfB Stuttgart, quarter-final in the BayArena, Leverkusen coach Xabi Alonso (r) and former footballer Bastian Schweinsteiger talk during the pre-match interview. IMPORTANT NOTE: In accordance with the regulations of the DFL German Football League and the DFB German Football Association, it is prohibited to use or have used photographs taken in the stadium and/or of the match in the form of sequential images and/or video-like photo series.,Image: 844096863, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Xabi Alonso este cu siguranță antrenorul momentului în fotbalul european, după ce a atins o bornă absolut impresionantă: 30 de meciuri fără vreo înfrângere pe banca lui Bayer Leverkusen.

La 42 de ani, jucătorul retras din cariera de fotbalist de la Bayern face o treabă minunată la Leverkusen, fiind în cursă în acest moment pentru toate trofeele.

Xabi Alonso, antrenorul momentului în fotbalul european

Deși este într-o luptă teribilă cu gigantul Bayern, Xabi Alonso n-a neglijat nici Cupa Germaniei. Asta face un antrenor care vrea tot și are „foame” de trofee. Și Xabi al nostru s-a dus cu stil în semifinale, după ce a bătut-o cu 3-2 pe Stuttgart, echipa sa revenind după ce a fost condusă la pauză. Cu un gol decisiv marcat în minutul 90 de un fundaș pe care l-a făcut să joace fotbal. Tah a fost printre adversarii României la celebrul European din 2019, atunci când Germania ne-a bătut cu 4-2. Și în poartă cu un ceh, Matej Kovar, care în urmă cu două sezoane „se prăbușise” prin League One, după ce Manchester United nu i-a dat nicio șansă.

Astfel, seria s-a prelungit la o serie incredibilă, de 30 de meciuri fără vreun eșec. Una care l-ar face invidios pe Guardiola, dar și pe Klopp sau pe Ancelotti. În acest interval, Alonso a câștigat de nu mai puțin de 26 de ori și a făcut doar 4 rezultate de egalitate, marcând 90 de goluri. Cu Xhaka, Hlozek, ezitantul Tah, ori nou-venitul Iglesias, uitat pe banca de rezerve de Betis și trimis în Germania să devină campion. Într-un 3-4-2-1 care se poate transforma cu ușurință într-un sistem 3-4-3 capabil să „ucidă” și o defensivă foarte bine pusă la punct. Și cu un public pe care l-a readus la stadion, având în vedere că în Leverkusen lumea era obișnuită să meargă la meciurile rivalei Koln din Zweite. Acum, pe fondul unui entuziasm extraordinar, Bayer a reușit să atragă și suporteri din străinătate, dornici să vadă de la fața locului minunea realizată de Xabi. Și joacă fiecare meci cu casa închisă.

Ceea ce face Xabi Alonso la Leverkusen pare desprins dintr-un scenariu SF. Dovadă că mai are foarte puțin (doar două meciuri) și egalează recordul istoric deținut de Bayern Munchen în Germania.

Xabi Alonso, înlocuitorul perfect pentru Jurgen Klopp la Liverpool

Cu un stil de joc ofensiv, dovadă că echipa sa marchează în mod normal goluri meci de meci, Xabi Alonso este considerat înlocuitorul perfect pentru Jurgen Klopp la Liverpool. Asta dacă omul atât de iubit pe Anfield n-a făcut cumva vreo farsă menită să bage „spaima” în fani și să atragă o motivație suplimentară pentru vedetele din teren. Lucru, totuși, puțin probabil, având în vedere țara unde a învățat fotbal.

Așadar, din vară am putea să-l vedem pe Xabi Alonso pe Anfield, acolo unde toată lumea își va aduce aminte imediat de cel care marca în poate cea mai frumoasă finală de Champions League care a existat vreodată. Minunea de la Istanbul. Toate celelalte variante vehiculate n-ar putea fi primite mai bine decât Xavi, care visează acum să le antreneze pe Liverpool, Real Madrid și Bayern. Echipele unde a scris istorie, câștigând trofee peste trofee.

Spre deosebire de antrenorii „cu firmă” și „talente”, pe Xabi Alonso l-a prins pandemia la echipa a doua a lui Real Sociedad. Adică la clubul care l-a lansat în fotbalul mare acum mai bine de 20 de ani, dar în ligile inferioare, acolo unde a învățat meserie. Dacă iei lucrurile pas cu pas și ești atent la toate detaliile, atunci ascensiunea poate să vină de la sine. Și nu mai ai nicio limită!

Publicat: 07 02. 2024, 16:30
Actualizat: 07 02. 2024, 17:36