E oficial! Khabib Nurmagomedov, unul dintre cei mai mari luptători ai lumii, devine fotbalist! Cu ce echipă a semnat: „Poate să-și treacă singur salariul în contract” | FOTO

Khabib Nurmagomedov, unul dintre cei mai mari luptători ai lumii, lasă UFC-ul în spate și se apucă de fotbal.

Deși poate părea o glumă, nu este. Khabib a semnat recent cu o echipă profesionistă de fotbal din Rusia și este cât pe ce să debuteze în terenul de fotbal.

Deși era neînvins în 29 de meciuri și părea că poate să impresioneze mereu în ringul de luptă, rusul a luat decizia de a renunța la UFC după ultimul său meci.

E oficial! Khabib Nurmagomedov, unul dintre cei mai mari luptători ai lumii, devine fotbalist! Cu ce echipă a semnat

Khabib Nurmagomedov a luptat împotriva lui Justin Gaethje, în luna octombrie a anului trecut.

„Nu pot urca în ring fără tatăl meu”, a declarat în urmă cu ceva timp Khabib. În același timp, este de menționat că fotbalul a fost una dintre cele mai mari pasiuni ale sportivului născut în republica rusă Daghestan.

După ce a renunțat la duelurile din ring, Khabib a continuat să se antreneze, fiind cunoscută admirația sa pentru Cristiano Ronaldo. Nu de puține ori, acesta a postat imagini în care executa driblinguri pe terenul de fotbal.

Acum, idolul MMA a devenit oficial fotbalist. El a semnat cu formația FC Legion Dinamo, care joacă în a treia divizie a fotbalului rusesc.

Clubul a terminat pe locul 4 în sezonul trecut și a anunțat pe rețelele sociale că Khabib a semnat.

„Deja îl văd pe Khabib ca pe un atacant foarte bun. Poate să-și treacă singur salariul în contract. Ne-a surprins cu felul în care înțelege fotbalul și cât de mult vrea să se dezvolte”, a spus președintele clubului, Renat Izbulatov.

În trecut, într-un live pe Facebook, Khabib ținea să vorbească despre fascinația pe care o are pentru fotbal.

 „Fotbalul e cel mai tare sport. Când am crescut, mă uitam la Ronaldo, brazilianul, apoi la Cristiano. Cupa Mondială e o dată la patru ani, are o istorie foarte mare. Finala Cupei Mondiale din ’98 este pentru mine unul dintre cele mai tari lucruri pe care le-am văzut vreodată. Fotbalul e la un alt nivel. Îmi place competiția, îmi plac luptele, dar fotbalul e cel mai tare sport.

Cred că Premier League e cel mai bun campionat, urmăresc multe echipe. Îmi place Manchester United, îmi place City, Liverpool. Șeicul Mansour e prietenul meu. Țin cu Real Madrid, dar Premier League e cel mai bun campionat de urmărit. Mi-a plăcut mult de brazilianul Ronaldo, dar ce a făcut Cristiano în carieră… să câștige tot ce a câștigat… e fantastic”, a spus atunci Khabib.

Publicat: 15 08. 2021, 10:16