Două recorduri stabilite de Ronaldo și Peter Crouch au fost omologate de Guinness Book. Cu ce performanțe au intrat în Cartea Recordurilor

Peter Crouch a intrat în Cartea Recordurilor 2018 pentru cele mai multe goluri înscrie cu capul, în Premier League. Atacantul ajuns la 36 de ani are 51 astfel de execuții. Cristiano Ronaldo își va regăsi și el numele în viitoare ediție a Guinnes Book.

Cu o înălțime de 2,01 metri, Peter Crouch a produs frisoane multor fundași și portari, la duelurile aeriene. Atacantul englez a profitat de multe ori de statura sa și Cartea Recordurilor i-a recunoscut acum meritele. Jucătorul lui Stoke a primit certificatul de la Guinness Book of Records 2018 pentru cele mai multe goluri înscrise cu capul, în Premier League.

Crouch are nu mai puțin de 51 de goluri marcate cu o astfel de execuție. Acestea au fost înscrise într-o perioadă de 15 ani, pentru șase cluburi diferite, informează The Telegraph: „Este o senzație excelentă! Să deții un record, mai ales în Premier League, este grozav. Sunt foarte mândru de asta”, a declarat Crouch pentru cei de la Guinness Book of Records.

În ediția din Guinness Book 2018 au mai intrat alte câteva recorduri din fotbal: cel mai rapid gol marcat în preliminariile Cupei Mondiale (Christian Benteke – 8,1 secunde), cele mai multe meciuri câștigate de un antrenor cu aceeași echipă națională (Joachim Low – Germania) și jucătorul care a înscris în cele mai multe ediții de Campionat European (Cristiano Ronaldo).

Publicat: 10 10. 2017, 08:15
Actualizat: 10 10. 2017, 08:16