Documentul-bombă care îl incriminează pe șeful PSG, Nasser al Khelaifi, în celebrul scandal Qatargate!

Documentul-bombă care îl incriminează pe șeful PSG, Nasser al Khelaifi, în celebrul scandal Qatargate!

Apărătorul persoanei care a fost extorcată în Qatar îl acuză pe președintele PSG, Nasser al Khelaifi, că l-ar fi forțat să semneze un document, prin care era obligat să nu dezvăluie nicio informație.

Originile scandalului se află în implicarea șefului de pe Parc des Princes în detenția ilegală a lui Tayeb Benabderrahmane, în Qatar, în 2020.

Presupusa victimă a scandalului Qatargate, Tayeb Benabderrahmane, a organizat o conferință de presă pentru a proba implicarea șefului PSG, Nasser al Khelaifi

Întâlnirea dintre avocații lui Benabderrahmane și jurnaliști a avut loc miercuri, în centrul Parisului, pe Rue Rivoli.

Apărătorii Juan Branco, Nabil Boudi și Luke Vidal sunt cei care încearcă să dovedească faptul că Tayeb Benabderrahmane a fost extorcat, șantajat și deținut ilegal în Qatar din cauza implicării lui Al Khelaifi.

Avocații au vorbit despre președintele PSG și au dezvăluit că Benabderrahmane, clientul lor, a fost forțat să semneze un document pe durata detenției sale ilegale din Qatar, prin care se obliga să nu divulge nicio informație despre cele petrecute, care l-ar fi putut compromite pe Al Khelaifi.

Benabderrahmane ar fi fost reținut ilegal în ianuarie 2020 și a fost eliberat abia în luna noiembrie a aceluiași an, după ce a fost supus șantajului și torturii.

Avocatul Juan Branco a arătat în acest sens un document pe care clientul său ar fi fost obligat să îl semneze pentru a garanta tăcerea acestuia într-un eventual scandal în care ar fi fost implicat Al Khelaifi.

Tayeb a fost angajat de autoritățile din Qatar în 2017 pentru a intermedia investiții și pentru a promova dezvoltarea în țara din Orientul Mijlociu, înainte de a fi reținut ilegal.

În apărarea sa, Nasser Al Khelaifi a declarat în L’Equipe că se pune la dispoziția justiției franceze pentru a combate informațiile apărute în Liberation, despre detenția ilegală a lui Benabderrahmane, iar în plus președintele PSG se consideră o „victimă” în procesul de spionaj și interceptare a unor conversații private, care i-au adus un prejudiciu considerabil.

 

 

Publicat: 12 10. 2022, 23:59