Desanctificarea unui ZEU!** Cum poți rescrie istoria în 5 pași simpli și de ce Messi poate visa la sceptrul REGELUI! Pele și-ar vinde sufletul să nu se afle asta

Este considerat drept unul dintre cele mai buni jucători din istoria fotbalului, poate chiar cel mai bun, dar făcând abstracție de impresia artistică și judecând strict din punct de vedere statistic faima și aura de zeu a lui Pele revin la cotele unui muritor de rând.

BleacherReport a găsit 5 motive pentru care marele Pele nu ar trebui să poarte titulatura de „lengedă”.

5. Nu a marcat oficial 1.283 de goluri

De câte nu l-ați auzit pe fostul mare jucător brazilian lăudându-se cu numărul său impresionant de goluri și dându-le peste nas tuturor celor care au nesăbuința de a atenta la „recordul” său?

Cu toate astea, o privire mai atentă în statistică relevă faptul că Pele a marcat de fapt doar 757 de goluri, Restul până al 1.283 au fost reușite în meciuri amicale, meciuri regionale, Pele punând la socoteală chiar și golurile marcate în perioada în care a afectat stagiul militar.

4. Cifrele de la Cupa Mondială

Pele s-a lăudat de asemenea, cu reușitele sale la turneele finale. Nici la acest capitol nu este pe primul loc.

Cele mai multe prezențe în echipa ideală a Cupei Mondiale:
Djalma Santos și Franz Beckenbauer – 3 apariții

Cele mai multe goluri marcate:
Ronaldo – 15 reușite

Cele mai multe goluri marcate într-o finală: Geoff Hurst – 3 reușite

Cele mai multe goluri marcate într-o singură ediție a World Cup: Just Fontaine – 13 goluri

Cele mai multe goluri marcate într-un singur meci la Cupa Mondială: Oleg Salenko – 5 reușite

Cele mai multe apariții la Cupa Mondială:
Lothar Matthazas – 25 de prezențe

Cele mai multe meciuri câștigate: Cafu – 16 partide

Cele mai multe ediții de Cupă Mondială în carieră: Antonio Carbajal și Lothar Matthaus – 5 prezențe

3. Pele a fost depășit la fiecare Cupă Mondială

Jucătorul brazilian nu a reușit să devină golgheterul niciuneia dintre cele patru turnee finale la care a participat.

Pentru a fi corecți, trebuie precizat că la World Cup 1962 și la World Cup 1966, Pele a fost chinuit de accidentări și nu a putut evolua la potențial maxim.

CM 1958 – Just Fontaine a reușit 13 goluri, Pele doar 6

CM 1962
– șase jucători s-au clasat pe primul loc cu câte 4 goluri marcate, Pele a reușit un singur gol

CM 1966 – Eusebio a marcat 9 goluri, Pele doar un gol

CM 1970 – Gerd Muller a marcat 10 goluri, Pele doar 4

2. Pele a câștigat de fapt doar 2 Cupe Mondiale, nu trei

„Lumea mă întreabă mereu: ‘Când se va naște un nou Pele?’. Niciodată. Mama și tatăl meu au închis ‘fabrica’. Când Messi va marca 1.283 de goluri și va câștiga 3 Cupe Mondiale putem sta de vorbă”, a fost declarația dată nu demult de Pele.

Doar că Pele a câștigat de fapt numai 2 trofee supreme, la Cupa Mondială din 1962 fiind mai mult accidentat, deci nu și-a adus prea mult aportul la obținerea acelui titlu.

1. A făcut parte dintr-o generație fabuloasă

Generația lui Pele a fost una de excepție, echipa națională a Braziliei având de fiecare dată în acea perioadă jucători fabuloși. Nu toți erau la fel de spectaculoși ca Pele, dar toți erau la fel de buni. Carlos Alberto și Djalma Santos – doi dintre cei mai buni fundași dreapta din istorie, Nilton Santon – fundaș stânga, Rivelino – mijlocaș, Garincha – principalul „vinovat” pentru obținerea titlului mondial în 1962, Vava, Didi, Gerson, Jairzinho, Gilmar, Tostao, Zito, Bellini sau Zagallo.

Gerson, „Xavi-ul” lui Pele, declara după Campionatul Mondial din 1970: „Oricât de ciudat ar părea, prefer să dau o pasă de calitate decât să marchez un gol. Pentru mine o pasă dată bine și inspirat reprezintă performanța maximă pentru că asta am fost antrenat să fac”.

Publicat: 19 03. 2012, 19:52
Actualizat: 19 03. 2012, 19:53