David Beckham se va antrena cu AC Milan

Presa americană a anunțat că David Beckham, vedeta echipei LA Galaxy, va sosi la Milano la începutul anului viitor pentru a-și continua sub comanda antrenorului rossonerilor, Carlo Ancelotti, pregătirea pe durata primelor patru luni din 2009. Aceasta pentru că Liga Profesionistă din SUA se află atunci în vacanța dintre două sezoane. Nu este pentru prima oară când Beckham alege soluția de a se menține în formă fizică pregătindu-se la un club de renume din Europa. În sezonul precedent, el a făcut același lucru la Londra, lucrând intens cu jucătorii de la Arsenal, iar antrenorul „tunarilor,” Arsene Wenger, a recunoscut că, dat fiind modul extrem de profesionist în care se pregătește Becks, i-ar fi plăcut să-l aibă în lot. Și acum vestea sosirii lui Beckham la antrenamentele lui AC Milan a dat imediat naștere unor speculații, mai ales că a-l adăuga pe englez la colecția de vedete cu mare deschidere pe marketing, cum sunt Kaka și Ronaldinho, ar însemna o altă mină de aur pentru vistieria clubului patronat de premierul Silvio Berlusconi. Milan l-a vrut și în trecut pe Beckham, iar vicele Adriano Galliani recunoștea că, dacă britanicul va fi tentat să lase Statele pentru Serie A, Milan îl va primi cu brațele deschise.

Gourcuff, între Milan și Bordeaux

Excelentele prestații ale lui Yoann Gourcuff la naționala Franței și Bordeaux, unde a fost împrumutat pe șase luni, i-a determinat pe șefii lui AC Milan să anunțe revenirea în ianuarie a jucătorului. „Milan știe bine că până în aprilie noi ne putem hotărî dacă îl cumpărăm, până atunci nu pot emite nicio pretenție”, au spus oficialii lui Bordeaux, viitoarea adversară a lui CFR Cluj din Ligă.

„Nu știu exact care sunt planurile lui David Beckham, dar el este oricând binevenit la noi” – Adriano Galliani, vicepreședinte AC Milan

Publicat: 18 10. 2008, 09:15
Actualizat: 18 10. 2008, 13:50