„Crimă” cu premeditare! „Am știut că incidentele vor avea loc! Planul a fost pregătit la Belgrad”

Incidentele din Italia care au șocat lumea fotbalistică de pe
bătrânul continent nu au fost rezultatul unei furii spontane, ci au
în spate un plan bine stabilit. Șeful Federației Sârbe de Fotbal a
declarat că evenimentele de la meciul Italia-Serbia au fost
îndelung plănuite, iar suporterii care le-au pus în practică sunt
doar simpli executanți ai unor ordine venite de la persoane mult
mai influente.

„Am avut informații că aceste evenimente violente vor avea loc.
Acești suporteri sunt doar executanții unui plan care a fost
pregătit în detaliu la Belgrad. Aceste incidente aruncă o mare pată
de rușine asupra țării noastre. Am avut probleme la antrenamente,
apoi înainte de meci ca până la urmă totul să se termine cu partida
suspendată după doar șase minute. Statul sârb trebuie să
reacționeze împotriva acestor huligani”
, a declarat
Tomislav Karadzic pentru postul local B92.

Meciul dintre echipele naționale ale Italiei și Serbiei, din grupa
C a preliminariilor Campionatului European din 2012, a fost
suspendat definitiv, după ce suporterii oaspeților au aruncat în
tribune și pe teren cu petarde și fumigene.

După doar șase minute disputate din meciul de la Genova,
arbitrul scoțian Craig Thompson a întrerupt meciul și a trimis
jucătorii la vestiare.

Meciul ar fi trebuit să fie reluat după 40 de minute, dar o nouă
petardă lansată în apropiere de portarul italian Emiliano Viviano
l-a făcut pe arbitru să decidă întreruperea definitivă a
întâlnirii.

Conform Gazzetta dello Sport, Serbia va pierde meciul cu 0-3 la
masa verde.

sursa foto:corrieredellosport

Publicat: 13 10. 2010, 13:52
Actualizat: 13 10. 2010, 15:58