Capello vrea un fost antrenor al Stelei la naționala Angliei!

Deși Anglia a dezamăgit cumplit la CM, Capello și-a păstrat
postul. În ciuda faptului că pentru majoritatea selecționerilor un
turneu final reprezintă un capăt de linie, mai ales pentru cei cu
rezultate slabe, tehnicianul italian are în continuare sprijinul
oficialilor federației engleze. Deși mai are de dat explicații
acestoria, pentru dezastrul din Africa de Sud, la întoarcerea din
vacanță, Capello are planuri mari pentru a schimba fața „leilor
britanici”.

Două aspecte importante urmează să abordeze Capello în discuțiile
cu oficialii federației din Insulă. În primul rând, italianul vrea
să restructureze din temelii fotbalul britanic, tocmai pentru a nu
mai repeta situația din această vară, când fotbaliștii i s-au plâns
de oboseala acumulată pe parcursul campionatului. Potrivit
informațiilor din presa engleză, Capello vrea să introducă
și în fotbalul englez pauza de iarnă
. Pentru asta,
italianul, alături de oficiali ai Federației Engleze, încearcă să
facă presiuni asupra Premier League-ului, pentru ca fotbalul englez
să se alinieze la cel de pe Bătrânul Continent.

Apoi, Capello vrea să-și restructureze din temelii echipa de
colaboratori, care l-a dezamăgit. Cei mai vizați sunt Stuart Pearce
și Ray Clemence, două figuri importante în staff-ul lui Capello.
Tehnicianul vrea să aducă mai mulți italieni în echipa sa de
asistenți, iar News of the World, care
citează surse apropiate de Capello, scrie că principalii vizați
sunt Mauro Tassotti și Walter Zenga.

Dacă primul ar urma să se ocupe de jucătorii din defensiva Angliei,
una care a scârțîit rău la acest CM, Zenga va fi noul
antrenor cu portarii,
un alt compartiment al naționalei
Albionului care a fost la pământ la acest Mondial. Anglia s-a dus
la CM cu David James, supranumit „Calamity”, pentru erorile sale,
și un portar care împlinește 40 de ani peste câteva zile, cu Robert
Green, autorul unei gafe antologice cu SUA, și cu un tânăr
neexperimentat, cu doar trei selecții la activ, Joe Hart.

Zenga, unul dintre cei mai mari portari ai lumii, este așteptat să
revitalizeze complet acest sector al naționalei Angliei, la pământ
în ultimii ani. Deși italianul e în acest moment principal la
Al-Nassr, din Arabia Saudită, e greu de crezut că „Omul Paianjen”
ar refuza o astfel de ofertă.

News of the World mai scrie că Julian
Eccles, directoul de marketing și comunicare al Federației Engleze,
nu a dorit să comenteze informațiile. Oficialul nu a comentat nici
un altă dezvăluire a presei engleze, care anunță că în urma noului
contract, semnat după Mondiale, Capello ar urma să câștige mai
mulți bani, în ciuda prestației lamentabile a „leilor” în Africa de
Sud.

Publicat: 11 07. 2010, 16:11
Actualizat: 11 07. 2010, 17:00